10 dintre cei mai neobișnuiți pești din lume

*O rundă a celor mai bune în opinia editorilor. Despre criteriile de selecție. Acest material este subiectiv, nu este o reclamă și nu servește ca un ghid de cumpărare. Înainte de a cumpăra peștele, aceștia au nevoie de sfaturi de specialitate.

Peștii se numără printre animalele pe care aproape orice ființă umană le-a întâlnit vreodată. Nimeni nu va fi surprins să vadă un biban de râu sau un somon, cu toții am văzut pești de acvariu cu unele specii exotice. Cu toate acestea, la fel cum adâncurile mării și apele râurilor și lacurilor din lume conțin creaturi care au potențialul de a-i surprinde, uimi sau îngrozi pe cei care le văd pentru prima dată. Ei sunt cei mai neobișnuiți pești de pe planeta noastră și vor fi discutați în acest articol.

Clasamentul celor mai neobișnuiți pești din lume

Nominalizare	loc	nume	rating
Clasamentul celor mai neobișnuiți pești din lume	1	Latimeria	5.0
2	Dragonul de mare cu frunze (Phycodurus eques)	4.9
3	Scorpene amboina (Pteroidichthys amboinensis)	4.8
4	Pește pelican (Eurypharynx pelecanoides)	4.7
5	Peștele broască psihedelică (Histiophryne psychede) ca)	4.6
6	Pește blob (Psychrolutes marcidus)	4.5
7	Macropinna cu gură mică (Macropinna microstoma)	4.4
8	Peștele sac (Chiasmodon niger)	4.3
9	Pește fluture (Pantodon buchholzi)	4.2
10	Peștele goliat (Hydrocynus go ath)	4.1

1: Latimeria

Evaluare: 5.0

În deschiderea clasamentului se află singurul reprezentant al peștilor Cyptobranch care nu a dispărut astăzi – Latimeria, sau celacantul. Principala sa trăsătură distinctivă este reprezentată de aripioarele sale musculoase, asemănătoare cu cele ale unui animal terestru. Acestea permit Latimeria să se târască pe pământ. Oamenii de știință cred că strămoșii săi, care aveau și ei membre ca acestea și puteau respira în aer, vor fi ajuns pe uscat și vor fi dat naștere vertebratelor terestre.

Designul unic al aripioarelor nu este singura caracteristică cu care se poate lăuda Latimeria. Solzii celacantului sunt, de asemenea, unici, spre deosebire de cei ai altor pești moderni. Își acoperă corpul cu un strat triplu de „armură”, suprafața lor seamănă cu șmirghelul și poate fi folosită ca. Solzii puternici îi permit celacantului să trăiască printre recife și să se târască peste stânci ascuțite.

Falcă echipată cu dinți puternici – Latimeria este un prădător care își așteaptă prada ascunsă, apoi cu o grabă rapidă o prinde și o înhață. Celacantul însuși nu are dușmani naturali – nici un pește nu poate concura cu el sau nu-i poate mușca cochilia. Nici nu prezintă vreun interes nutrițional pentru oameni – carnea sa are un gust neplăcut și este aproape necomestibilă.

Există două specii de celacant – cel indonezian și cel comorian. Acestea se găsesc în largul coastelor insulelor Indonezia și, respectiv, Comore. În ciuda structurii sale antice și primitive, Latimeria este bine adaptată la viața de astăzi în mare. Doar persoanele care exploatează aceste specimene bizare pentru propriile colecții ar reprezenta o amenințare pentru celacant.

Premiul 2: Dragon de mare cu frunze (Phycodurus eques)

Evaluare: 4.9

Dragonul de frunze, sau căluțul de mare, nu seamănă deloc cu un pește, ci mai degrabă cu o plantă acvatică. Acest aspect este dat de excrescențele asemănătoare frunzelor care acoperă întregul corp. Ele nu participă la mișcarea peștilor și sunt necesare doar pentru camuflare. Se găsește doar în largul coastelor Australiei.

Ragweed este de dimensiuni mici – chiar și cu „frunzele” lungimea sa nu depășește 40 cm. Nu are apărare naturală și nici capacitatea de a înota rapid, așa că se bazează doar pe camuflaj. În afară de structura corpului, coloritul este important și poate varia în funcție de mediu. Dragonul în sine este, de asemenea, un prădător, aspirând pești mici și creveți cu gura sa fără dinți, dar se poate mulțumi și cu alge marine.

Mulți colecționari visează să dețină o alge marine neobișnuite. Există și alte amenințări la adresa speciei: dragonii sunt foarte sensibili la poluarea apei și adesea mor în timpul unei furtuni, aruncându-i pe țărm. Pentru a împiedica dispariția completă a acestui pește de cârtiță, guvernul australian a luat măsuri pentru a-l proteja.

Poziția 3: Scorpena amboina (Pteroidichthys amboinensis)

Evaluare: 4.8

Un pește foarte ciudat și periculos trăiește pe fundul oceanelor Pacific și Indian. Principala trăsătură distinctivă a scorpinei Ambon este „sprâncenele”, niște excrescențe uriașe și înțepătoare deasupra ochilor. Se pot mișca și își pot schimba forma, ridicându-se pe verticală sau formând arcuri. Întregul său corp este acoperit cu spini otrăvitori, care, dacă sunt înțepați, pot ucide o persoană.

Scorpenele este un prădător care se hrănește cu alți pești, precum și cu crustacee și moluște. Este capabil să își schimbe culoarea prin fuziunea cu suprafața fundului. Posibila pradă, fără să observe amenințarea, înoată suficient de aproape pentru ca peștele scorpion să o apuce cu o mișcare bruscă. Acest pește este protejat în mod fiabil de a fi mâncat de animale mai mari datorită hainei sale veninoase.

Ambona scorpena nu este o specie pe cale de dispariție. Este destul de comună și de interes nu numai pentru colecționari, ci și pentru gurmanzi. Peștele este dezbrăcat de pielea sa dură și otrăvitoare înainte de a fi gătit. Carnea este de culoare roșie.

Locul 4: Pește pelican (Eurypharynx pelecanoides)

Evaluare: 4.7

Scalconerul asemănător cu pelicanul, sau peștele pelican, trăiește în adâncurile mari ale oceanelor temperate și tropicale. Se distinge prin forma gurii și prin punga de piele din partea inferioară, în care își adună prada. Velociraptorul nu are solzi și are o piele neagră care îl camuflează în întunericul apelor adânci.

Hrana peștilor cu gură mare constă în pești, crustacee și calmaruri. Acest prădător le adună în punga sa bucală, apoi le filtrează din apă și le înghite. Se crede că peștele pelican își momește prada cu ajutorul rotorului luminos al cozii – un fotofor – dar nimeni nu a fost încă martor la acest proces. Sacul se poate umfla până la un volum de câteva ori mai mare decât volumul corpului unui pește cu gură mare.

Obiceiurile și stilul de viață al peștelui pelican sunt slab studiate, la fel ca și adâncimile în care trăiesc. Se presupune că bolgeros se reproduc o singură dată în viață – înainte de asta, masculii își pierd treptat capacitatea de a mânca cantități mari de hrană, iar gura și stomacul lor se micșorează. La femele nu au fost găsite semne evidente de maturitate sexuală.

Poziția 5: Peștele broască psihedelică (Histiophryne psychede)

ca)

Evaluare: 4.6

Nu toată lumea crede în existența acestui pește, considerând că a fost inventat ca o glumă. Dar această specie există, trăind în apele adânci din largul coastelor Tasmaniei și Australiei. Are un aspect caracteristic datorită lipsei mușchilor puternici, care sunt înlocuiți de o masă gelatinoasă cu o greutate specifică scăzută care menține peștele pe linia de plutire. Nu are o vezică de înot, deoarece la astfel de adâncimi (600-1200 de metri), la o presiune ridicată a apei, nu funcționează.

Blobul se hrănește cu nevertebrate mici, pe care le prinde cu gura sa mare deschisă. Poate atât să stea nemișcat în apă, așteptând ca prada să înoate până la el, cât și să se deplaseze încet în căutarea ei. Peștele se caracterizează prin grija pentru urmași: după ce se reproduce un blob „incubează” ouăle, iar apoi are grijă de pui.

Picătura este mâncată. În Asia, acest pește este considerat o delicatesă, dar în Europa oamenii nu sunt deosebit de dornici să îl încerce. Principala amenințare la adresa speciei nu este reprezentată de pescuitul deliberat, ci de capturarea crabilor și a homarilor cu plasele, în care „blobii” sunt adesea prinși accidental. De când peștele a devenit un meme pe internet, mulți oameni știu că este pe cale de dispariție și cer măsuri pentru protejarea lui.

Poziția 7: Macropinna cu gură mică (Macropinna microstoma)

Evaluare: 4.4

Macropinna de dimensiuni mici, numită și „cu ochi de butoi”, trăiește în Pacificul de Nord, la adâncimi de 500-800 m. Un aspect neobișnuit de pește dă un cap transparent. Ochi cilindrici cu privirea în sus. În macropinnele vii sunt colorate în verde. Culoarea este dată de un pigment special care diminuează strălucirea luminii de la suprafață, ceea ce ajută ochiul de butoi să detecteze bioluminescența unei posibile prăzi.

Se hrănește cu zooplancton. Ochii sunt capabili să se întoarcă pentru a urmări prada prin schimbarea direcției privirii. De asemenea, pentru a-l găsi sunt utile receptacolele olfactive pereche din partea din față a capului – care par a fi „ochii” unui pește în fotografiile subacvatice. Aceste organe se deformează atunci când sunt prinse în plase și diferențele de presiune atunci când sunt ridicate, astfel încât nu a fost posibil să se studieze structura capului macropinelor pentru o perioadă de timp. Doar când au coborât după pește în habitatul său natural.

Poziția 8: Peștele-spadă (Chiasmodon niger)

Evaluare: 4.3

Peștele-balon, cunoscut și sub numele de „mâncătorul negru”, este cunoscut pentru capacitatea sa de a înghiți pești de câteva ori mai mari decât el. Acest lucru este posibil datorită stomacului extrem de elastic pe care îl posedă și a lipsei coastelor. Prada peștelui-șalău poate fi de până la 4 ori mai mare decât lungimea sa.

Snapperul negru trăiește la o adâncime cuprinsă între 700 și 3000 de metri sub suprafața oceanului. Adâncimile sunt slab studiate, astfel încât se cunosc puține lucruri despre obiceiurile peștilor-sac. Majoritatea exemplarelor capturate au fost găsite la suprafața apei. Aici au ajuns după ce au înghițit o pradă deosebit de mare pe care nu au avut timp să o digere. Procesele de descompunere a hranei pe care au consumat-o duc la formarea de gaze care ridică peștii.

Sackclaw are o culoare apropiată de negru și o lungime a corpului de 19 cm. Are fălci foarte mari, cu canini ascuțiți pentru a-și ține prada. Se reproduce cu ajutorul ouălor, pe care le depune în timpul iernii. Alevinii au o culoare mai deschisă decât adulții și au spini mici care dispar după aceea.

Locul 9: Pește fluture (Pantodon buchholzi)

Evaluare: 4.2

Acest pește neobișnuit trăiește în lacurile din Africa de Vest. Corpul este colorat în maro-argintiu și nu are mai mult de 12 cm lungime. Aripioarele pectorale au o dungă lungă, blondă și, atunci când sunt întinse, seamănă cu aripile unui fluture. Datorită acestui aspect, peștele este popular printre acvaristi, pentru care a fost cunoscut încă de la începutul secolului trecut.

Peștele fluture are și alte denumiri – cum ar fi pește molie sau pantodon. Ultimul cuvânt din cuvântul grecesc pentru „toate-dinte”. Trăiesc aproape de suprafață și se hrănesc cu larve de țânțari, crustacee, chiar și cu pești mici și alți peștișori. Poate, de asemenea, să prindă insecte zburătoare sărind din apă. Vezica natatorie a acestui pește este adaptată pentru respirația aerului.

În acvariu pantodon are nevoie de o temperatură ridicată (25-30 ° C), aerisire constantă, plante cu frunze largi, sub care se ascund „molii” de apă în timpul zilei. Din cauza înotătoarelor lor întinse, acești pești sunt vulnerabili în fața altor pești care trăiesc aproape de suprafață și ar trebui ținuți împreună cu peștii care se hrănesc pe fundul apei.

Locul 10: Peștele Goliat (Hydrocynus go)

ath)

Evaluare: 4.1