5 sfaturi despre cum să nu-ți mai fie frică de oameni

Sociopatia și sociofobia sunt forme de dezadaptare socială în care există o evitare a responsabilităților sociale, o teamă de comunicare. Nu este vorba doar de o aberație comportamentală „la modă” și populară, ci de un diagnostic de dezvoltare a societății care încurajează dezangajarea, autoizolarea persoanelor. Este aproape imposibil să supraviețuiești fără alți oameni și fără preceptele mediului social, dar mulți se află într-o situație critică în care se tem să contacteze și să comunice cu ceilalți.

Autocritica și stima de sine – unde sunt limitele răbdării

Așa cum a vrut natura, frica este necesară ca protecție împotriva unui contact nedorit, periculos. În mediul social de astăzi, în care oamenii au din ce în ce mai puține pericole reale sub forma foametei, a bolilor și epidemiilor, a lipsei de locuințe confortabile, toată atenția se concentrează pe relațiile cu ceilalți. Un mediu concurențial alimentează tendințele individualiste, în care este necesar să concurezi pentru venituri și rang social, prestigiu. Este mai bine să stai deoparte de sursele de teamă și iritare.

Un sentiment de teamă în interacțiunea socială este adesea cuplat cu răbdare nelimitată, pentru că dacă sunteți adesea și nedreptățit de părinți sau de alții, trebuie să îndurați, luând lovituri dureroase la stima de sine. instrucție 1 Dacă nu vă. O persoană dezvoltă o tendință de autocritică, pentru a justifica nemulțumirea altora, se teme de a face o altă „greșeală”. La urma urmei, ceilalți oameni nu te pot învinovăți „doar” pentru ceea ce se întâmplă. ✅ Ei pot, foarte mult, pentru că nu se gândesc la consecințele și responsabilitatea pentru suferința ta, ei supraviețuiesc, avansează prin umilirea și suprimarea celorlalți.

Judecata de sine este utilă pentru reflecția rațională, dar nu trebuie să devină un instrument de autodistrugere, o suprimare a propriei personalități. Fiți specific cu privire la ceea ce simțiți, dacă simțiți o neliniște și o teamă în creștere, asigurați-vă că „prindeți” motivul, de ce, pentru ce, până când descoperiți că tocmai ați ratat plata facturilor de utilități.

consecința autocriticii intensive – stima de sine scăzută, persoana se îndoiește de gândurile sale, de acțiunile sale, de abilitățile sale, nu este pregătită să ia decizii, nu vrea să ia inițiativa, altfel „strică totul” din nou. Să nu trăiești bucuria realizării și a succesului, pentru că va fi urmată de un sentiment de anxietate devastator și distructiv, o pedeapsă binemeritată. Evenimentele negative, angoasante sunt percepute ca fiind impunerea logică a unei pedepse mai mari pentru transgresiuni imaginare.

Dar nu va fi posibil să stai departe de oameni – în ciuda temerilor tale, amintește-ți că alți oameni sunt sursa de bunătate și îngrijire, sprijin și înțelegere, energie de viață. Mai devreme sau mai târziu trebuie să părăsească adăpostul și să se angajeze deschis cu ceilalți.

Nu e nevoie să strigi pentru a fi auzit

Trebuie să aleagă cum să își arate judecățile și preferințele în interacțiunea cu ceilalți pentru a depăși barierele interne, mai ales dacă acestea sunt în contradicție cu normele familiale și sociale. Nu ar trebui să-și demonstreze în mod inutil antipatia față de autoritățile familiale sau sociale recunoscute. Este o parte a conștiinței tale care te-a ajutat să te definești, experiențele negative sunt de asemenea necesare pentru comparație și autodefinire.

1. Un mod distructiv și conflictual de a interacționa– O confruntare deschisă este mai bună decât un foc mocnit, cu monoxid de carbon, în adâncul ierarhiei familiale. Cel puțin în acest fel, este posibil să se afle opinia principială a fiecărui membru al familiei cu privire la relații, reguli de conduită. Conflictul poate fi o piatră de hotar pentru a ajunge la un acord sau poate duce la o ruptură a relației dacă părțile nu sunt pregătite să-și modifice convingerile.În mod ironic, după o confruntare conflictuală, stresantă, multe familii dezvoltă o nouă rezistență. Temerile provoacă deseori un comportament conflictual, deoarece o persoană este convinsă în avans că va fi ignorată sau criticată – o consecință a unei experiențe de viață negative sau insuficiente.

2. Mod constructiv, dialogic de comunicare– Este mecanismul preferat pentru separarea de părinți, în care se menține încrederea și înțelegerea reciprocă și în care ajutorul și sprijinul psihologic rămân disponibile. Funcționează doar atunci când există respect reciproc și dorința de a accepta „înfrângerea”, separarea membrilor familiei. Dar nimeni nu vă poate garanta că veți menține întotdeauna o relație fericită, de tip partener, cel mai bine este să nu vă relaxați. Acest mod de comunicare „neutralizează” cel mai bine temerile situaționale și prospective, deoarece elimină multe dintre greșelile și îndoielile inerente unei relații conflictuale.

3. Calea conformistă, încapsulată în cadrul familiei sau al colectivității– Abnegația de sine, renunțarea la cererile de a ne satisface dorințele interioare pentru a menține echilibrul, pentru a evita conflictele. Probabil cea mai periculoasă opțiune pentru menținerea independenței și depășirea temerilor, toată lumea rămânând mulțumită de ordinea și acordul aparent. Și, de fapt, este un mod greșit, nefiresc de a rămâne în cadrul unei familii sau al unei colectivități monolitice.

Cea mai mare frică a noastră este propria noastră umbră

Această înțelepciune populară este o ilustrare perfectă a naturii fricii – de cele mai multe ori ne speriem și ne enervăm din cauza imaginilor care există în creierul nostru, nu în realitate. Cauza principală a fricii persistente este reprezentată de emoțiile negative recurente care ne-au „dovedit” că există agresori și răufăcători în jur și că rezistența este inutilă.

Nu există persoană în lume care să nu se teamă, decât dacă are atrofia unor părți ale cortexului cerebral sau ale funcțiilor mentale. Toți oamenii obișnuiți, indiferent de venit și de statutul social, se tem în mod constant și au o cădere nervoasă, deoarece este o funcție normală de protecție a psihicului. Doar ei au învățat să se autoguverneze și să-și controleze frica, chiar credeți că doi politicieni cu milioane de oameni în spate, dându-și mâna cu entuziasm, nu se tem de rezultatul negocierilor?.

Frica de comunicare și interacțiune socială are mult de-a face cu nivelul de autodeterminare, care indică maturizarea individului și dezvoltarea conștiinței de sine. Ceea ce poate fi măsurat nu prin vârstă sau alți parametri cantitativi, ci prin rezultatele obținute în educație, carieră, creativitate, propria familie și alte sfere ale vieții. De exemplu, trei diplome de învățământ superior nu sunt un indicator al autodeterminării și dezvoltării personale, dar realizările profesionale, realizarea de sine în sfera aleasă confirmă capacitatea de a acționa în ciuda îndoielilor și temerilor.

Semne de reușită a împlinirii personale și a autodeterminării care contribuie la depășirea temerilor sociale

1. La nivelul sentimentelor și emoțiilor– Depășirea atașamentului colectiv, familial, când sentimentele de apropiere sunt înlocuite de prietenie, carieră, creativitate, propria familie. Sentiment de plăcere, fericire, euforie din cauza propriilor realizări în învățare, muncă, relații, după ce rezolvă independent probleme dificile.Când anxietatea de performanță este înlocuită de mândria unei sarcini perfect îndeplinite, se dezvoltă încrederea în propriile cunoștințe și forțe. Când greșelile sunt percepute ca o parte inevitabilă a procesului comunicativ, științific și productiv.

2. La nivel de gândire– Dezvoltarea planificată în domeniul ales, înțelegerea planurilor pe termen scurt și mediu, capacitatea de a planifica strategic și de a face ajustările necesare. Succes educațional sau în afaceri, care nu se datorează patronajului prietenilor sau părinților, obținut prin alegere personală și efort independent.Capacitatea de a se auto-reflecta și de a reflecta, de a forma parametri adecvați de autocritică și de stimă de sine. Să identifice cele mai vulnerabile trăsături de temperament și de caracter care generează îndoieli și temeri.

3. La nivel de acțiuni și comportamente– Să existe în mod independent în domenii precum cheltuielile zilnice, întreținerea unei familii, îndeplinirea responsabilităților profesionale, participarea la proiecte creative și altele. Planurile ambițioase, pe termen lung, evocă plăcerea, un sentiment de responsabilitate crescândă în care frica este un indicator al unui posibil eșec, mai degrabă decât o confruntare sistemică „eu și ei”.

4. La nivel de relații– Îți alegi propria direcție, părinții și persoanele din jurul tău înțeleg și recunosc dreptul tău la autodeterminare și îți susțin alegerea, nu încearcă să controleze și să reglementeze cheltuielile sau noile cunoștințe. Cele mai multe dintre temerile noastre sunt legate tocmai de comportamentul celorlalți, de reacția lor la cuvintele și acțiunile noastre. Dacă nu vă mai temeți de oameni, majoritatea celorlalte temeri vor dispărea automat. De exemplu, dacă un angajat se teme de a fi mustrat de superiorul său, îi este frică să meargă la serviciu, se teme să facă o greșeală, se teme să fie mustrat. Dacă există o atmosferă constructivă în cadrul echipei, angajatul nu se teme de eventualele greșeli sau mustrări și își îndeplinește sarcina mai bine și mai eficient.

Blocuri, bariere, ancore

există multe definiții pentru blocajele interne: bariere, ancore și declanșatori care declanșează temeri și nesiguranțe, inhibă introspecția și autodeterminarea și împiedică comunicarea deplină.

1. „Punerea în scenă”– situațiile „terifiante” pot fi repetate; orice persoană sau piesă de mobilier poate fi folosită ca sursă de frică. Întoarceți-vă la catedră: „Stimate domnule profesor, nu voi putea să vă întrec în materie de filosofie existențială, dar voi încerca oricum să vă răspund la toate întrebările. O continuare excelentă: faceți un filmuleț cu propriul dialog, pentru a putea identifica din exterior ce ați greșit, pentru a vă corecta gesturile sau intonația.

2. „O ecuație cu două necunoscute.”– Frica se bazează adesea pe necunoscut, pe imprevizibilitatea unei situații, dar în unele cazuri, dimpotrivă, un scenariu familiar generează un val de frică în avans. Așadar, pentru a identifica frica, trebuie să afli sursa acesteia: înțeleg sau nu de ce mi-e frică? Dacă da, cât de periculos este cu adevărat?

3. „Mărturisire”– o modalitate excelentă atunci când, înainte de o conversație importantă, recunoști că ești foarte îngrijorat și neliniștit în legătură cu rezultatul, care este foarte important pentru tine. Majoritatea oamenilor cu care vorbiți vor încerca să vă ajute să le depășiți jena sau teama dacă sunt pregătiți să aibă o conversație semnificativă și productivă. De exemplu, o recunoaștere sinceră a faptului că acesta este „primul meu interviu de angajare” vă va ajuta, fără îndoială, să vă calmați și să vă relaxați.

4. „Distanța maratonului– dacă există o anumită „linie de sosire”, o persoană de care vă este frică, trebuie să reduceți treptat distanța. De exemplu, timp de o săptămână, încercați să vă abordați șeful în fiecare zi cu o nouă întrebare sau sugestie. Observați cum reacționează, încercați noi modalități de comunicare, amintiți-vă de tovarășul Novoselțev și de remarcile sale „inventive”, „ingenioase”… Un program maxim – să vorbești cu calm despre probleme de afaceri relevante, să fii capabil să răspunzi cu argumente și să-ți poți apăra opinia. Același lucru este valabil și pentru rudele „înfricoșătoare”, dacă persoana este atât de nepotrivită încât te duce la un atac de panică, trebuie doar să te distanțezi, se întâmplă.

5. „Zona mea de influență”– Oamenii supraestimează foarte des importanța greșelilor lor – de fapt, domeniul nostru de responsabilitate este mult mai modest. Evaluați acțiunile concrete, nu personalitatea; învățați să recunoașteți limitele și consecințele acțiunilor dumneavoastră, mai degrabă decât să vă angajați în autocritică și autodepreciere. De exemplu: „Am primit un raport prost, care poate fi refăcut în săptămâna următoare” în loc de „Sunt o creatură stupidă și inutilă care nu va realiza niciodată nimic.

Brené Brown, Ph.D., profesor la Universitatea din Houston, explorează problemele legate de sentimentele de rușine și vulnerabilitate care afectează un sentiment de împlinire a vieții. În 2015, a fondat platforma de educație online COURAGEworks pentru a instrui psihologii și psihoterapeuții în metodele sale de abordare a rușinii și vulnerabilității. Cărțile sale Great Daring și Gifts of Imperfection au intrat pe lista bestsellerurilor New York Times în 2013.

Potrivit ei, anxietatea crește atunci când există o încercare persistentă de a scăpa de ea, deoarece acest sentiment trebuie să fie realizat, la fel ca bucuria sau surpriza, recunoștința sau antipatia. Prin urmare, este necesar să nu scăpăm sau să ne ascundem de frica de comunicare, ci să găsim mai multe contacte, situații non-standard pentru a dezvolta mecanisme practice de răspuns.