Cauzele epuizării emoționale

Sindromul de epuizare emoțională a fost definit în psihologie în 1974 de psihiatrul american Herbert Freudenberg, acesta reprezintă epuizarea emoțională, incapacitatea de a reacționa adecvat la ceea ce se întâmplă, ignorarea stimulilor comuni. Afectează toate zonele structurii mentale, inclusiv motivația, atitudinile volitive, cognitive și modelele de comunicare.

Componentele depresiei

Majoritatea psihologilor și psihanaliștilor susțin acest model de „epuizare emoțională”:

1. Epuizare emoțională– Incapacitatea de a exprima sentimente și emoții, chiar și în condiții critice, stresante, refuzul de a participa la activități și procese comune;

2. depersonalizarea, „depersonalizarea” persoanei– lipsa dorinței de a manifesta o atitudine individuală față de ceea ce se întâmplă, pierderea semnelor anterioare ale modelelor de comportament personal în temperament, caracter, expresii și acțiuni;

3. Reducerea realizărilor personale– Îndoieli în propria importanță și competență, atitudine disperată față de performanță.

Demonstrat prin indiferență față de rezultatele propriei munci și față de ceea ce se întâmplă în familie sau la locul de muncă. Poate exista chiar dezumanizare sub forma unei atitudini negative față de ceilalți angajați, vizitatori și pacienți care sunt percepuți ca o sursă de stres. Acest lucru duce la un sentiment de inadecvare, o incapacitate de a fi la locul de muncă și de a respecta regulile normale ale muncii. Duce la dorința de a renunța la locul de muncă și de a părăsi cu totul locul de muncă, mai degrabă decât de a schimba pur și simplu echipa sau locul de muncă.

Cele mai frecvente cauze ale burnout-ului sunt comunicarea, comunicarea în echipă, creșterea solicitărilor, supraîncărcarea psihofiziologică.Cel mai important:

1. o discrepanță între abilitățile personale și cerințele profesionale;

2. Sarcina de lucru crescută în raport cu sarcina medie de lucru;

3. ritmul accelerat al sarcinilor din cauza unor termene limită sau a unor comenzi urgente;

4. un sistem strict de reglementare, control și inspecție care are mai mult impact asupra psihicului decât asupra calității muncii;

5. conflicte în echipă sau în familie, probleme pe termen lung care nu se schimbă prin efort;

6. Responsabilitate crescută legată de mijloacele de trai ale altora, implicare emoțională în procesul de muncă.

uneori nu implicarea intensă în procesul de muncă duce la epuizare emoțională, ci lipsa realizărilor personale și profesionale, lipsa indicatorilor vizibili, semnificativi, atunci când se dorește să se vadă dinamica propriilor acțiuni la locul de muncă.

Trebuie să se facă distincția între suprasolicitare și epuizare emoțională: în primul caz, este suficient să vă odihniți câteva zile sau să vă îndreptați atenția către alte activități pentru a simți un nou val de inspirație și dorința de a reveni ulterior la locul de muncă.

În familie– Epuizarea emoțională în familie este asociată cu o coexistență distructivă prelungită, de exemplu atunci când soții au relații abuzive sau probleme cu alcoolul, au rude bolnave sau vârstnice care necesită o supraveghere constantă. „Burnout” familial este chiar mai important și mai complicat decât burnout profesional, deoarece este imposibil să „renunți” și să părăsești locul de muncă.

Dacă epuizarea emoțională este ignorată, principiile fundamentale ale familiei, care este sursa de protecție și energie, ultimul refugiu al sufletului chinuit, sunt încălcate. Prin urmare, trebuie să căutăm motivele unui burnout și să influențăm situația familială, chiar și prin conflicte și stres.

La locul de muncă– principiul călăuzitor al menținerii unui interes profesional: problemele de muncă rămân la locul de muncă. Uneori, angajații infectează literalmente toți membrii familiei cu „boala” lor profesională, căreia îi subordonează toate interesele și resursele, cerând atenție și sprijin după tura de lucru. Reluăm la nesfârșit detalii despre relațiile de muncă și de echipă, plângându-ne de condițiile de muncă dificile sau insuportabile.

Acest lucru este greșit atât în familie, cât și la locul de muncă, mediul de acasă ar trebui să te susțină, dar subiectele legate de muncă nu ar trebui să domine sau să determine starea de spirit la mesele de familie. La domiciliu trebuie să vă odihniți și să efectuați treburi casnice, astfel încât să vă puteți întoarce la locul de muncă cu energie proaspătă.

Mulți cercetători fac legătura între noțiuni precum „sindromul oboselii cronice” și „epuizarea emoțională”, care au un efect complex asupra atitudinilor cognitive, emoționale și volitive. Ei au simptome similare în perioadele de agravare și într-o stare cronică, o persoană observă apatie, stare de spirit scăzută, nemulțumire constantă și iritare care se transformă rapid în atacuri nefondate de agresiune, isterism.

Nu uitați că nu există tantrum fără motiv – poate fi o neînțelegere, o expresie nepotrivită, o acțiune inoportună, dar motivul real al tantrumului este că v-ați simțit neînțeles, nerespectat sau lipsit de energie.

Modalități de a depăși epuizarea emoțională

Dacă sunteți un angajat al unei organizații care necesită nu doar îndeplinirea mecanică a sarcinilor, ci și implicarea emoțională, o manifestare a calităților personale, atunci trebuie să acordați o atenție deosebită echilibrului dintre interesele sociale și individuale, parametrii profesioniști și emoționali.

1. Distanța profesională– Numai o separare precisă între responsabilitățile profesionale și sentimentele personale poate ajuta la „menținerea pe linia de plutire”. Ar trebui să ajutați persoana prin desfășurarea anumitor activități administrative și profesionale, dar nu ar trebui să reacționați emoțional la situația sa, în caz contrar, aceasta va afecta calitatea serviciului și va interfera cu restul procesului.

2. Argumentare, nu persuasiune– să acționeze din perspectiva logicii și a rațiunilor raționale, fără a include componente emoționale. Capacitatea de a-i convinge pe ceilalți de ceea ce este corect este, de asemenea, un criteriu al bunăstării cognitiv-emoționale normale.

3. Schimbarea condițiilor de muncă, creșterea calificărilor– este legată de faptul că angajatul dorește să vadă alte rezultate ale muncii, nu cele previzibile, „automate”, atunci când i se pare că acestea nu depind de eforturile sale.

4. Înțelegerea condițiilor de muncă și a consecințelor propriilor acțiuni, cât de mult depind de implicarea personală, cum puteți influența rezultatul, regândiți sensul lor.

5. Acceptarea atât a aspectelor pozitive, cât și a celor negative ale activității, care îi determină specificul, un simț al responsabilității pentru realizările personale și colective. Adoptarea unei viziuni pe termen lung – ce se va întâmpla peste o lună, pe parcursul unui an etc.

6. Tendința de a se angaja în autodezvoltare, autoreglare, autodeterminare(motivație personală) pentru consolidarea competențelor individuale și profesionale.

7. Autodiagnoza și controale preventive de sănătate mintală– Abilitatea de a vedea schimbările mentale negative care distorsionează percepțiile și stima de sine. Simptomele stresului psihologic și „burnout” sunt destul de evidente; este suficient să observați semne constante de apatie, anxietate, lipsa de dorință de a îndeplini sarcinile oficiale timp de 3-4 săptămâni. instrucție 1 În cazul în care.

Metode radicale

Tendințele psihoterapeutice actuale pun accentul pe presupunerile și tendințele personale, individuale, lăsând normele și cerințele sociale în afara domeniului comunicării. Este uman și rezonabil, în acest context implică o schimbare de activitate, o căutare a unei căi de autorealizare.

Dar există o devalorizare pe scară largă a eforturilor anterioare, atunci când o persoană a încercat, a obținut educație și experiență, a obținut succes în carieră. Toate acestea sunt uitate în favoarea afirmației populare că îți poți schimba viața într-un minut. renunță la slujba ta – și găsește-ți alta; divorțează de soțul tău abuziv – și găsește-ți o nouă vocație.

Dar, în realitate, există mult mai multe probleme decât schimbări pozitive: învățarea unei noi ocupații necesită timp și investiții financiare. Există multă concurență în orice domeniu cu cerere mare, trebuie să „o iei de la capăt”, fără autoritatea și realizările anterioare.

Acesta este motivul pentru care are sens să „punem pe pauză” relațiile dificile, care consumă multă energie, Ia-ți mai mult timp liber, mergi la un terapeut… În acest fel, cineva își poate evalua propriile eforturi și poate observa o schimbare radicală a gândurilor și sentimentelor sale… Înțelegeți câtă „răbdare” are, cât de mult este capabil să mobilizeze, ce resurse ascunse există în interior.

Nu este fără motiv că mulți psihologi vorbesc despre „motivul celei de-a doua nașteri”, atunci când o persoană, ca și cum ar fi din nou, se realizează în sfera sa aleasă, repetă calea pe care a parcurs-o, găsind noi orientări și oportunități. Întotdeauna va fi necesară o disponibilitate pentru schimbare, așa că ar trebui să evaluăm în mod rațional perspectivele unor soluții radicale atunci când dorim să „lăsăm totul în urmă”, să „plecăm cât mai departe posibil”. Nu putem fugi de noi înșine, toate conflictele interioare ne urmăresc până când cauza epuizării noastre emoționale este descoperită și eliminată.

Este mai bine să se găsească o soluție de compromis într-o perioadă scurtă de timp decât să se mențină un conflict cronic care poate deveni un factor sistemic în relațiile de familie. Apoi începe o adevărată „epidemie de oboseală și indiferență” domestică, când membrii principali ai familiei nu sunt dispuși să-și schimbe poziția și să ia parte la rezolvarea problemelor familiale. instrucție 1 În cazul în care.

În general, conflictul este o parte normală a unei relații, la fel ca febra în timpul bolii, arată sediul inflamației. Dar, dintr-un motiv oarecare, mulți antrenori și psihologi stigmatizează concepte atât de relevante și semnificative precum „conflict” sau „problemă”, inventând diverse eufemisme vagi precum „sarcină”. Prin urmare, trebuie să vă dezvoltați abilitățile de „gestionare a conflictului”, veți avea nevoie de ele de multe ori în timpul auto-reflecției și al terapiei familiale.