...

Cum să faci ceea ce vrei, mai degrabă decât ceea ce trebuie să faci

Mulți oameni își dau seama, pe măsură ce îmbătrânesc, că nu fac ceea ce vor să facă și unde nu vor să o facă. Cele mai multe traininguri și seminarii de coaching sunt dedicate unor subiecte precum autoidentificarea, autopromovarea, autoprezentarea, autoactualizarea și altele similare.

Prin urmare, problema autodeterminării personale și a autodezvoltării este foarte populară în psihologie și în blogosferă, deoarece oamenii au câștigat mai multă independență față de familie și de prescripțiile sociale.

Cum să faci ceea ce vrei, nu ceea ce ai nevoie

Vedeți obiectivul – nu vedeți obstacolele

Oamenii contemporani au mult mai mult timp liber și oportunități de dezvoltare personală și de schimbare cognitiv-comportamentală, pe fondul unui ciclu de lucru optimizat, cu mai puțini angajați și manageri peste tot.

O schimbare radicală în conștiința maselor are loc acum, când atenția științelor umaniste și a mass-mediei se concentrează asupra dezvoltării și realizării fiecărui individ, mai degrabă decât asupra societății, care se dezvoltă într-un mod destul de stabil și previzibil.

Statul încearcă să încurajeze apariția unor cetățeni activi, responsabili, care să respecte legile și să se ocupe de propriile afaceri fără a cere sprijin financiar. Acesta este motivul pentru care chiar și canalele de stat „promovează” bloggeri, restauratori, stiliști și alte personalități media, mai degrabă decât combinatori și navigatori de lungă distanță.

Statul post-industrial beneficiază de pe urma unor cetățeni întreprinzători și responsabili, capabili să înființeze o afacere sau o producție, să se angajeze în activități creative, dispuși să coopereze cu autoritățile și să promoveze progresul civilizațional. Apoi, agențiile de stat cheltuiesc mai puține resurse pentru supraveghere și aplicarea legii, cetățenii educați și toleranți sunt mai ușor de controlat și de consolidat.

Problemele autodeterminării au început să primească o atenție deosebită odată cu apariția psihologiei, sociologiei și a altor științe. Această tendință a luat treptat amploare, pe fondul revoluției științifice și tehnologice și al societății de consum de masă din anii 1960. Fiecare generație, în felul său, aduce în discuție problemele legate de formarea identității eului, exprimarea de sine în familie, societate, profesie, artă, politică și alte sfere ale existenței.

La începutul secolului al XX-lea, Frank Parsons, profesor, reformator social și personalitate publică americană, în pragul unei crize economice de amploare, a creat o direcție de diagnostic diferențial care a evidențiat conștiința și raționalitatea comportamentului unui individ ca fiind caracteristicile primare ale alegerii sociale și profesionale, ca fiind criteriile principale pentru realizarea motivelor și abilităților.

El spune că motivele și obiectivele comportamentului sunt determinate în mare măsură de atmosfera din casa părintească, ceea ce contrazice cererea publică de indivizi autonomi, independenți, capabili să-și schimbe rapid locul de reședință și să răspundă la cerințele pieței muncii. Atunci, funcțiile educaționale au început să se transfere rapid din sectorul privat în cel public. A început să se dezvolte un sistem de învățământ gratuit, deschizând calea pentru apariția unei „clase de mijloc” cu o mentalitate independentă, responsabilă, capabilă să depășească barierele familiale, retrograde.

Pe baza cercetărilor sale, a apărut o teorie a deciziilor de comunicare-management care descrie toate acțiunile umane din perspectiva interacțiunii familiale și sociale. Oamenii devin mai independenți, se pot desprinde de tradițiile familiale, etnice și socio-istorice și dezvoltă pretutindeni principiile toleranței și ale unei culturi integratoare. De fapt, motivele și atitudinile proprii, mai degrabă decât interdicțiile și restricțiile familiale sau sociale, sunt acum cele mai mari obstacole în calea exprimării și realizării de sine.

Trei pași de la un vis la un rezultat

Cu siguranță, este nevoie de inițiativa unei persoane care este conștientă și simte nevoia de separare a familiei și de maturizare socială. Numai atunci există o oportunitate pentru creativitate și auto-exprimare, pentru auto-realizare în domeniul ales.

Procesul de autodeterminare necesită o detașare psihologică de familie, de părinți, de vechiul cerc social. Este vorba despre a lua decizii autonome la fiecare nivel de atașament familial și, cel mai important, despre a se bucura de procesul de creștere. De fapt, despre asta este vorba, chiar și deciziile greșite duc în cele din urmă la plăcerea de a rezolva probleme și de a obține rezultate.

„Când o persoană vrea să acționeze, caută oportunități, dar când nu vrea, caută motive. Este o călătorie lungă și fascinantă: visare – planificare – realizare. Succesul nu este niciodată întâmplător, ci întotdeauna rezultatul unui efort hotărât, deliberat. Mulți oameni rămân la nivelul visului, deoarece creierul percepe evenimentele imaginare ca fiind pe jumătate împlinite, deoarece gândirea la ele aduce atât de multă plăcere, ca și cum ar fi avut loc în realitate.

Planurile sunt mult mai dificil de pus în aplicare și apar mai multe probleme în faza de execuție. Lucrul este că nimeni nu ne controlează și nu ne verifică propriile intenții, ceea ce înseamnă că nu este nevoie să fim responsabili și să punem în aplicare urgent ceea ce am planificat. Iar oamenii se obișnuiesc să fie îndrumați, patronați, sfătuiți de adulți sau superiori. Dacă astăzi nu merg la sală sau nu scriu douăzeci de pagini dintr-un roman mult visat, nu vor exista sancțiuni sau pedepse… Prin urmare, este posibil să se facă mâine sau poimâine sau mai târziu.

Principalele probleme care însoțesc maturizarea, separarea de familie și procesul de autodeterminare:

Confluență (fuziune)– Incapacitatea părinților de a „renunța” la copil, convingerea că ei „știu cel mai bine” de ce are nevoie acesta. O dorință irațională de a domina și de a supune, chiar în detrimentul urmașilor, ca semn de imaturitate socială și de eșec. Adesea însoțită de un stil autoritar de relaționare, care împiedică discuția și duce la abuz, conflict, îngrijire supraprotectoare, traume psihologice.

Confluența este posibilă în plus față de rudenie, de exemplu, într-un colectiv apropiat de co-fondatori, participanți la un proiect creativ, este dificil pentru o persoană să ia o decizie privind renunțarea, să rupă o relație obișnuită. Așadar, pe drumul spre a face ceea ce vrei să faci, trebuie mai întâi să depășești rezistența familială, contextuală, pentru că orice grup sau asociație încearcă să mențină similitudinea tuturor participanților.

Aveți dreptul să vă motivați „absența” cu motive concrete, astfel încât cei din jur să vă înțeleagă direcția. Puteți pur și simplu să înlocuiți hobby-urile vechi cu altele noi, nu trebuie să raportați și să discutați planurile dvs.

Atitudine indiferentă– indiferența, reticența de a părăsi casa părintească sau de a schimba modul de viață familiar, colectivul familiar, de a-și aranja propria viață în mod independent. Adesea independent de contextul parental, deoarece copiii din aceeași familie își pot regla planurile și activitățile vitale în mod foarte diferit. Același lucru se poate spune și despre absolvenții aceluiași departament cu aceleași note.

Psihicul nostru se străduiește să mențină un mod economic, de economisire a energiei în afara situațiilor stresante, astfel încât puteți vedea impactul variabil al motivelor și atitudinilor în ceea ce privește gradul de implicare și intensitatea. Emoțional, senzual – apar mai repede și mai devreme decât alții, se schimbă rapid, creează un sentiment de apartenență la realizările celorlalți. Așa se explică natura pozitivă a știrilor publice: oamenilor li se pare că sunt direct legate de recordul altcuiva sau de un mega-proiect de succes.

Cognitiv-intelectual– Digerați impresiile emoționale spontane, analizați-le, sistematizați-le și alegeți-le pe cele mai potrivite. Poți să contemplezi la nesfârșit planuri mărețe, dar să nu realizezi niciodată o singură acțiune.

Acțiune intenționată– cea mai dificilă parte a realizării de sine, când visele și gândurile mari trebuie să se transforme în acțiuni concrete. Numeroasele vise și planuri rareori duc la realizarea măcar a jumătate din acțiunile necesare. Nu pentru că cineva previne, interzice sau împiedică, ci pentru că o persoană nu-și poate depăși propriile bariere.

Procrastinarea– Un proces nesfârșit de „amânare” însoțește majoritatea activităților „opționale”. Principala problemă a unui procrastinator nu este nici măcar faptul că este „distras”, ci că se simte vinovat, inferior și deficitar după aceea. Noi vă spunem să vizați ceea ce vă doriți cu adevărat și nu ceea ce aveți nevoie cu adevărat.

Mecanismul de amânare este cel care determină ce este „necesar” și ce este „de dorit” atunci când o persoană îndeplinește în primul rând sarcinile „date” necesare pentru a menține ciclul de viață. De exemplu, studiul, munca, îndeplinirea obligațiilor familiale, care sunt în interrelație cu alții și supuse evaluării altora, și propriile hobby-uri rămân „pentru mai târziu”.

Adaptare socială necorespunzătoare– consecințele atât ale controlului excesiv din partea părinților, cât și ale lipsei de atenție, ale lipsei de supraveghere, atunci când nevoile de bază ale unui individ în creștere sunt ignorate. Dacă există multe complexe sau sindroame în cadrul familiei („victimă”, „otlichnik” etc.), autoactualizarea în societate este imposibilă.

Aceleași consecințe apar din modelul de comportament într-o echipă în timpul școlii sau la locul de muncă, unde oamenilor li se acordă un anumit statut în funcție de capacitatea lor de a conduce, de a comunica și de a îndeplini sarcini individuale și comune. Se formează stereotipuri puternice de evaluare și autoevaluare, atunci când se trag concluzii bazate pe caracterul unei persoane mai degrabă decât pe abilitățile sale.

Oameni cu un nivel de inteligență și abilități egale sunt considerați mai „proști” sau mai „deștepți”, în funcție de cât de socializați sunt, capabili să își prezinte realizările. Indiferent cât de genial se dovedește a fi un artist, semnificația sa se definește doar pe fundalul altor opere de artă și al opiniei publice. Prin urmare, trebuie să existe întotdeauna un echilibru între opiniile proprii și cele ale celorlalți.

După cum s-a dovedit, nimic nu te împiedică să faci ceea ce vrei, dacă treci de la nivelul emoțional (vise) la nivelul de reflecție (planuri) și apoi la punerea în aplicare voluntară(rezultate). Oamenii depășesc cu succes primele două niveluri cu concepte la scară largă, dar puțini sunt pregătiți pentru acțiuni mai concrete. Pentru că nu există nici o garanție a unei „recompense” ca în cazul muncii împlinite, obligatorii, astfel încât creierul refuză să lucreze pentru realizări fantomatice, fantomatice.

Încercați să vă stabiliți obiective realizabile pe termen scurt, pentru câteva zile, care nu depind de participarea și părerea celorlalți. Atunci când obțineți rezultate, chiar și mici, va exista o schimbare în conștientizare: asta este real, asta este corect, asta este distractiv.

Evaluează articolul
( Nu există încă evaluări )
Adelin Rahaianu

Salutare tuturor! Sunt Adelin Rahaianu, și sunt încântat să împărtășesc pasiunea mea pentru repararea și instalarea echipamentelor cu voi. În calitate de autor pe acest site, sunt ghidat de dragostea mea pentru tehnologie și dorința de a ajuta ceilalți să înțeleagă și să rezolve problemele legate de echipamentele lor.

Comments: 2
  1. Andreea

    Cum poți echilibra dorințele personale cu responsabilitățile tale într-o manieră eficientă și să îți atingi scopurile fără să îți neglijezi îndatoririle? Care strategii ai folosit până acum pentru a face ceea ce îți dorești în detrimentul a ceea ce trebuie să faci?

    Răspunde
  2. Maria Radu

    Cum poți găsi un echilibru între ceea ce îți dorești să faci și ceea ce este necesar să realizezi în viață? Ai vreo strategie sau sfat pentru a face ceea ce îți place în mod mai frecvent și a te bucura în același timp de responsabilitățile pe care le ai? Cum te asiguri că prioritățile tale personale nu sunt neglijate în detrimentul celor profesionale sau familiale?

    Răspunde
Adauga comentarii

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!: