Cei mai importanți 10 filosofi germani

*Revizuirea celor mai bune în opinia editorilor. Cu privire la criteriile de selecție. Acest material este subiectiv, nu este conceput ca o reclamă și nu servește ca un ghid de cumpărare. Vă rugăm să consultați un expert înainte de cumpărare.

Filosofia datează din Grecia antică, din secolele VII-V î.Hr. filozofii au fost definiți inițial ca fiind toți oamenii educați și abia treptat cei care au studiat viziunea lumii au ajuns să fie numiți filozofi. Filosofia se traduce literal prin înțelepciune, iubirea de înțelepciune. Sarcina sa este de a investiga principiile generale și regularitățile ființei, dezvoltarea societății umane, procesul de gândire și dobândirea de cunoștințe, credințe, precum și de a cerceta sistemele de valori, în special valorile și idealurile morale. Acest sistem amplu cuprinde numeroase domenii specifice, de la epistemologie și căutări metafizice până la subiecte foarte specifice, cum ar fi filosofia designului sau filosofia filmului.

Fiind o țară dezvoltată, cu un nivel ridicat de educație, Germania a produs o serie de oameni talentați și remarcabili: oameni de știință, scriitori, compozitori și, bineînțeles, filosofi. În acest articol vom prezenta gânditori germani celebri, ale căror idei au avut o influență semnificativă asupra societății și asupra formării culturii moderne europene și, în unele cazuri, mondiale.

Evaluarea celor mai distinși filosofi germani

Nominalizare	loc	Filozof	rating
Clasament al celor mai importanți filosofi germani	10	Martin Heidegger	4.1
9	Edmund Husserl	4.2
8	Karl Marx	4.3
7	Ludwig Feuerbach	4.4
6	Johann Gottlieb Fichte	4.5
5	Max Weber	4.6
4	Arthur Schopenhauer	4.7
3	Immanuel Kant	4.8
2	Friedrich Nietzsche	4.9
1	Georg Hegel	5.0

Martin Heidegger

Evaluare: 4.1

Heidegger a absolvit Universitatea din Freiburg im Breisgau, unde, pe lângă filozofie, a studiat teologie, matematică și științe naturale. După ce și-a terminat doctoratul, a lucrat mult timp ca asistent al lui Edmund Husserl. În 1923 a fost numit profesor, iar zece ani mai târziu a devenit decan al departamentului, dar în scurt timp a demisionat. În primele etape, viziunea lui Heidegger asupra lumii a fost în mare măsură modelată de ideile mentorului său, precum și de filosofia lui Wilhelm Dilthey. Principala sa lucrare a fost „Ființă și timp”, care reprezintă o încercare de a examina existența umană prin interacțiunea practică cu lumea, într-un context socio-istoric. În opera sa, Heidegger reflectează asupra problemei conformismului și asupra modului în care individul, bazându-se pe experiența sa profundă, poate regăsi sentimentul autenticității ființei sale. Filosoful era sceptic în legătură cu încercările unor cercetători din secolul XX de a aplica metodele matematice în științele sociale. Scrierile ulterioare ale lui Heidegger, de după război, se concentrează asupra problemelor tradiționale ale metafizicii.

Edmund Husserl

Evaluare: 4.2

Celebrul filozof de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este considerat fondatorul fenomenologiei, conceptul de fenomen al conștiinței. Potrivit lui Husserl, ea este o știință a conștiinței pure, liberă de orice dogmă și orientată spre cunoașterea esențelor. La începutul carierei sale didactice, viziunea sa asupra lumii a fost influențată de empiricii britanici și de Franz Brentano; mai târziu, s-a orientat spre teoriile lui Immanuel Kant. Prima carte publicată de Husserl a fost Filosofia aritmeticii, în care filosoful a explorat în termeni generali relația dintre psihologie și logica formală. În dezvoltarea ulterioară a opiniilor sale, el s-a străduit să descopere principii de logică evidente și fără precedent. Husserl a atribuit un loc cheie în formarea conștiinței experienței de contemplare senzorială. Lucrările majore ale lui Edmund Husserl sunt considerate a fi „Logica formală și transcendentală” și „Criza științelor europene”. Filosoful a contribuit la dezvoltarea existențialismului și a pus bazele formării psihologiei Gestalt și a metodelor psihanalitice.

Karl Marx

Evaluare: 4.3

Karl Marx este cunoscut în primul rând ca activist social și pionier al mișcării comuniste, dar contribuția sa la filozofie este, de asemenea, recunoscută ca fiind extrem de importantă. A studiat la Universitatea din Bonn, după care și-a continuat studiile în capitala Germaniei. Tânărul Marx era pasionat în special de teoriile clasice ale filosofilor antici: Democrit și Epicur. Dintre contemporanii săi, a fost inspirat de lucrările lui Hegel și Feuerbach. Din 1843, Marx trăiește în Franța, unde îi întâlnește pe Friedrich Engels și pe poetul Heinrich Heine. În 1845, după ce s-a mutat la Bruxelles și a devenit membru al unei societăți internaționale secrete, a redactat, în colaborare cu Engels, „Manifestul Partidului Comunist”. Activitatea sa publică și viziunea sa ateistă asupra lumii nu au fost prea bine primite la acea vreme, iar în cele din urmă el și familia sa au fost nevoiți să emigreze la Londra. Acolo a lucrat la lucrarea sa majoră intitulată Capital. Viziunile filozofice ale lui Karl Marx, care mai târziu s-au dezvoltat într-un curent separat numit marxism, se bazau pe materialism și urmăreau să aducă schimbări revoluționare în mediul social.

Ludwig Feuerbach

Evaluare: 4.4

Feuerbach a început să se inițieze în filosofie studiind cu Karl Daub, ascultând mai târziu conferințele lui Georg Hegel la Berlin. După absolvirea Universității din Erlangen, și-a continuat studiile, prima sa lucrare importantă fiind Istoria noii filosofii de la Bacon la Spinoza. În 1830, Feuerbach a publicat o mică lucrare anonimă, în care a demonstrat inconsistența doctrinei religioase despre nemurirea sufletului. Când numele său a devenit cunoscut publicului, i s-a retras statutul de profesor. Totuși, acest lucru nu l-a oprit pe filosof, care înclina tot mai mult spre o viziune ateistă asupra lumii… Marx nu împărtășea viziunea Iluminismului din secolul al XVIII-lea despre religie ca fiind un instrument superstițios și politic, considerând că înclinația spiritului uman spre activități religioase era un produs al antropomorfismului. Feuerbach a fost, de asemenea, un susținător al eticii eudemonice, conform căreia căutarea fericirii este considerată principalul criteriu al moralității. Dintre lucrările sale publicate, „Esența religiei” și „Fundamentele filosofiei viitorului” sunt considerate cele mai importante.

Johann Gottlieb Fichte

Evaluare: 4.5

Johann Fichte, celebrul filosof de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, a fost un adept al idealismului critic. De aici a derivat o nouă formă a doctrinei numită transcendentalism speculativ. La începutul vieții sale, Fichte a făcut deja cunoștință cu opera lui Immanuel Kant, care a dat de fapt tonul pentru opera sa filosofică ulterioară. Prima lucrare care a fost apreciată de public a fost „Eseuri despre critica întregii creații”. La scurt timp după publicare, a fost numit profesor la Universitatea din Jena. În 1799 Fichte a fost nevoit să renunțe la cariera de profesor din cauza acuzațiilor de propagare a unor opinii ateiste. În lucrările sale ulterioare, filosoful a abordat etica, metafizica și pedagogia socială. El a pregătit terenul pentru ideea socialismului de stat și a formulat principiul conform căruia adevărul se găsește cel mai adesea la jumătatea distanței dintre o teză și o antiteză.

Max Weber

Evaluare: 4.6

Datorită tatălui său, care era om de stat, Max Weber a devenit interesat de politică și știință de la o vârstă fragedă. După terminarea studiilor de drept, și-a susținut teza de doctorat, devenind astfel Doctor în Jurisprudență. Weber a lucrat pentru scurt timp ca lector la Universitatea din Berlin, ocupând mai târziu postul de editor asociat la. Cea mai importantă carte a sa care abordează probleme filosofice a fost „Protestant Ethics and the Spirit of Capitalism”. Această lucrare a analizat influența culturii și religiei asupra dezvoltării sistemului economic de stat. Spre deosebire de Karl Marx, Max Weber a văzut în viziunea religioasă a lumii un element important în apariția civilizației. Filosoful este considerat unul dintre fondatorii sociologiei și a fost primul care a inventat termenul de „acțiune socială”. În studiile sale, Weber s-a axat în primul rând pe societate ca societate de indivizi și era convins că factorii cheie ai motivației sunt ideile, o lume dominată de materialismul. În sfera politică s-a dovedit a fi un susținător al democrației și al reformei constituționale. Ideile lui Weber au influențat atât de mult societatea germană în secolul XX, încât a participat chiar la elaborarea noii constituții a Republicii de la Weimar.

Arthur Schopenhauer

Evaluare: 4.7

Principalul filosof pesimist al secolului al XIX-lea, Arthur Schopenhauer a avut încă din tinerețe o înclinație spre mizantropie și o viziune practică și rațională (uneori la limita cinismului) asupra vieții… Circumstanțe precum sinuciderea tatălui său (cu care Arthur, în vârstă de 16 ani, avea o relație apropiată) și o relație dificilă cu mama sa, care îl considera pe copil o povară, au contribuit în mare măsură la acest lucru. Viitorul filosof s-a inspirat din opera lui Immanuel Kant, pe care îl considera mentorul său ideologic. față de alți gânditori, precum Fichte și Hegel, Schopenhauer a fost disprețuitor, criticându-le ideile cu fiecare ocazie. În ciuda viziunii sale sceptice, s-a bucurat de o popularitate considerabilă în rândul tinerilor snobi ai vremii sale, după publicarea cărții sale majore, Lumea ca voință și reprezentare. Cea mai mare recunoaștere literară a lui Schopenhauer a fost adusă de aforismele sale, multe dintre citatele sale mușcătoare rămân cunoscute și populare până în zilele noastre.

Immanuel Kant

Evaluare: 4.8

Immanuel Kant este considerat unul dintre cei mai importanți filosofi clasici ai secolului al XVIII-lea. A crescut la periferia orașului Königsberg, într-un mediu de artizani, dar zelul său pentru cunoaștere i-a facilitat accesul la universitate. Învățăturile lui Isaac Newton au lăsat o amprentă enormă asupra perspectivei studentului. Din cauza problemelor financiare, Kant a fost nevoit să renunțe la studii, iar în următorii zece ani a lucrat ca meditator privat pentru copii din familii mai înstărite. În același timp, el a fost angajat în cercetări științifice în fizică, astronomie, geografie, și a scris, de asemenea, lucrări de natură filosofică. La început, Kant a fost influențat de ideologia dominantă a wolfianismului, dar în timp și-a dezvoltat propriile opinii, care au fost revoluționare pentru Europa de la acea vreme. Una dintre ideile fundamentale ale filozofului a fost valoarea individului și dreptul inalienabil la libertatea personală de acțiune. Există trei lucrări majore ale lui Immanuel Kant. Prima dintre acestea, Critica rațiunii pure, se ocupă de problema posibilităților cognitive și a evidenței în mod izolat de cunoașterea empirică. Cea de-a doua, „Critica rațiunii practice”, este dedicată problemelor etice, iar cea de-a treia, „Critica puterii de judecată”, conține reflecții despre estetică și teleologie.

Friedrich Nietzsche

Evaluare: 4.9

Celebrul filozof s-a născut lângă orașul german Leipzig în 1844. A studiat la Universitatea din Leipzig, Facultatea de Filologie. În această perioadă, tânărul Nietzsche a făcut cunoștință cu opiniile lui Arthur Schopenhauer, expuse în cartea sa „Lumea ca voință și reprezentare”, care i-a trezit un interes deosebit pentru filosofie. După terminarea studiilor, a fost invitat imediat să preia un post de profesor la Universitatea din Basel, în Elveția. Dezvoltarea ideilor filozofice ale lui Nietzsche – care mai târziu va duce la formarea unui curent separat numit nietzscheanism – a fost primită în mod controversat și nu a fost bine primită de publicul larg. Cea mai strălucită operă a sa este considerată a fi „Așa grăit-a Zarathustra”, care este populară și astăzi. Friedrich Nietzsche este autorul ideii simbolice a „morții lui Dumnezeu”, care se referă la pierderea încrederii în reperele și valorile religioase. Nietzsche a cerut, de asemenea, o regândire a viziunii comune asupra invidiei, pe care o vedea ca pe o sursă puternică de motivație umană.

Georg Hegel

Evaluare: 5.0

Georg Hegel, unul dintre fondatorii filozofiei idealiste germane, autor a numeroase teorii controversate timp de peste o sută de ani. Educația teologică pe care a primit-o la Universitatea Tubingham a jucat un rol important în învățăturile sale. Din 1808 a fost rector la Nürnberg, unde a predat o serie de discipline filosofice, umaniste și matematice. A lucrat la propriile sale lucrări: mai întâi a apărut prima sa „Fenomenologie a spiritului”, urmată de „Știința logicii”. Conceptul filosofic al lui Hegel a primit recunoaștere la cel mai înalt nivel statal, devenind aproape ideologia oficială a Prusiei la începutul secolului al XIX-lea, iar el însuși a fost invitat la Universitatea din Berlin. Deși unele dintre ideile lui Hegel au fost recunoscute ulterior ca fiind depășite, altele și-au păstrat relevanța. Se consideră că el a pus bazele apariției sociologiei umaniste.