Cum să rezistați manipulării?

Ele sunt înțelese ca influențe psihologice latente, care forțează o persoană-victimă să comită acte contrare dorințelor sale. Oamenii urmăresc controlul, obțin avantaje în dispute, îi supun pe ceilalți voinței lor. Cum să recunoști un manipulator și ce tehnici de manipulare folosește acesta le va spune psihologilor.

Situații comune

Amintește-ți cât de des iei decizii sub presiunea soțului/soției/managerului/echipei tale, faci promisiuni necugetate? Ei controlează mintea și te forțează să iei decizii nefavorabile, apoi se joacă cu sentimentul de vinovăție și neagă faptul că ți-au influențat alegerile.

1. Greu de crezut, dar părinții îi manipulează activ pe copii: „Întâi ia-ți o diplomă în drept, apoi ocupă-te cu picturile tale”.

2. Mamele nu ratează nicio ocazie de a-și impune viziunea personală asupra vieții, în timp ce soacrele își conving nurorile: „O soție bună are întotdeauna grijă de soțul ei”.

3. Soțul/soția reușește să transfere responsabilitatea pentru acțiunile lor și îi învinovățește pentru eșecul lor: „A fost intenția ta”.

4. Mulți exploatează cu succes datoria și dragostea pentru cei dragi și controlează viața: „Este mai bine pentru toată lumea dacă nu pleci nicăieri.

5. Un mod obișnuit de manipulare este impunerea ideii că copiii sunt veriga de legătură între soți: „Vreau să am o familie completă. Când se naște copilul?”

Fiecare manipulare are „miturile” sale – o înfățișare și un scenariu comportamental care prezice reacțiile. Nevoile și dorințele manipulatorilor sunt secundare. Tratează oamenii ca pe niște pioni pe o tablă de șah și calculează mișcările pentru un alt șah mat. Cel mai adesea s-a jucat pe stereotipuri și atitudini, vanitate, slăbiciune și ambiție. În esență, fiecare dintre noi devine o victimă a controlului. Ni se impun bunuri și servicii, opinia personală și publică, ni se impun regulile societății. Nevoia de a-i supune pe ceilalți la voința lor este înrădăcinată în copilărie cu tantrumuri. Modelele de comportament ale adulților se bazează de obicei pe studiul tehnicilor NLP și pe cunoștințe de psihologie.

Creierul este conceput pentru a răspunde la declanșatori și declanșează o cascadă de reacții. Cea mai primitivă, dar puternică emoție este frica. Psihologia evoluționistă o justifică, pentru că excită zona de siguranță a creierului. Dacă o persoană își coboară privirea și îți spune cu voce tremurândă că a pierdut un document și că șeful îl va pedepsi, iar tu te grăbești să o ajuți, atunci instinctul maternal a intrat în acțiune. Manipulatorii se joacă pe milă și empatie; dragoste și sex; empatie și imitație; nevoia de a spori statutul social.

Care sunt tipurile de?

Psihologii au identificat trei tipuri de manipulare.

1. Pragmaticul vizează realizarea unui scenariu extern: dorința de a beneficia de un cadou, de un contract, de o interacțiune.

2. Hedonist are ca scop afirmarea de sine, sentimentul de superioritate față de ceilalți. Cunoscându-și punctele slabe sau „țintele”, manipulatorul atrage reacții, face din cealaltă persoană o victimă a circumstanțelor și se bucură de emoțiile acesteia.

3. Întâlnirile deviază agresivitatea de la persoana cu care vorbești și o inversează. Numai persoanele cu experiență care înțeleg mecanismele psihologice ale controlului minții știu cum să manipuleze oamenii în acest mod.

Tipuri de manipulatori trucurile lor

. Schostrom a identificat opt tipuri de „lobbyști” psihologici cu atitudini active și pasive. Ambele tipuri de manipulatori se caracterizează prin: minciună, falsitate, neîncredere. Toate calitățile descrise cu multă claritate de E. Berne în Jocurile pe care le joacă oamenii. Primii aleg puterea și controlul, dându-se drept o persoană proactivă și încrezătoare. Acționează ca un urmăritor, vânător, prădător. Aceștia din urmă aleg să fie oportuniști, șireți, să se joace cu emoțiile, să evoce compasiune și milă. Există manipulatori competitivi care percep viața ca pe un câmp de luptă al cuvintelor. Ei privesc partenerii de afaceri și dușmanii ca pe niște rivali și potențiali inamici.

1. Un „dictator” activ reprimă prin forță și putere.

2. Manipulatorul-calculator caută avantaj în orice lucru.

3. Un „lipitor” pasiv, care are nevoie de îngrijire și custodie, parazitul conștiinței și slăbiciunilor altuia.

4. Un „pămpălău” dezarmează prin infantilism, voință, slăbiciune și se joacă de-a mila.

5. „Judecătorul” este mereu nemulțumit, dă vina pe toată lumea, chiar și pentru păcatele imperfecte.

6. „Protectorul” apără și justifică acțiunile, laudă succesele.

7. „Băiatul de treabă” dezarmează cu bunătate, lingușire și complimente luxuriante. Zâmbește dulce și face remarci răutăcioase fără rușine.

8. „Bătăușul este obișnuit să impună ordinea prin forță. Nu acceptă argumente, ci doar pumni și agresivitate.

Este important să distingem influența socială de presiunea psihologică și de gazlighting. Primul aspect constă în a da și a primi și face parte dintr-o relație constructivă.Cea de-a doua se bazează pe suprimarea voinței pentru a le limita alegerile.

Ce se numește gaslighting?

Este un abuz psihologic asupra individului în interes propriu. La locul de muncă și acasă, oamenii încearcă să controleze comportamentul după bunul plac. De cele mai multe ori, gaslighting-ul este asociat cu parteneriatul. Abuzatorii folosesc întotdeauna această tehnică pentru a-și controla soțiile. Scopul este de a schimba viziunea asupra realității, de a forța îndoieli cu privire la ceea ce se întâmplă și la evaluare. Manipularea ia mai multe forme. Abuzator sau părinte autoritar:

1. Neagă faptele evidente „Nu am putut să o fac, tu ai inventat-o”.

2. Impugnă emoțiile: „Nu te enerva fără motiv”.

3. Indică inadecvare: „Nu s-a întâmplat nimic care să te facă să plângi așa”.

Psihanalist R. Stern a întocmit o listă de verificare cu 20 de semne de gazlighting. Reconsiderați-vă comportamentul: dacă vă cereți scuze în mod constant, vă faceți griji că nu sunteți suficient de bun pentru soțul ei, vă temeți să vă enervați șeful, aveți un fals sentiment de vinovăție, atunci sunteți o victimă a persuasiunii și o marionetă. Acest lucru include copiii care sunt „păpuși” de către adulți. Mulți părinți neagă întotdeauna vina, dau vina pe fiul sau fiica lor pentru că îi tratează rău. Jocul pe sentimente și responsabilitate pentru a crește controlul și a obține supunere.

Cum să nu devii o marionetă?

Deoarece procesul este ascuns, există trei modalități de a-l contracara:

1. Șantaj psihologic revelator. Spuneți clar că ați înțeles intenția.

2. Ruperea scenariului prin schimbarea reacțiilor și a comportamentului. Când o persoană este imprevizibilă, nu este vulnerabilă.

3. Întrebați direct ce vrea să obțină interlocutorul?

Manipulatorii folosesc adesea pârghia emoțională pentru a crea tensiune nervoasă și a evita dialogul. Victimele înspăimântate fie reacționează pasiv și se retrag, fie se înfurie și escaladează conflictul. Șantajistul este mulțumit cu ambele opțiuni.

Modalități de manipulare și protecție

Modalitate eficientă de confruntare – răspundeți în mod rezonabil. La remarca șefului: „Întâi stăpânește Excel, apoi fă bugetul”!”Clarificați dacă va accepta raportul din tabel? Acesta poate nu numai să vă sublinieze incompetența, ci și să facă comentarii nepotrivite despre comportamentul sau aspectul dumneavoastră. Nu încerca să te convingi că totul este în regulă – ei încearcă să te scoată din echilibru. Spuneți că acesta este într-adevăr cazul și justificați motivul. În acest fel, întrerupeți scriptul și vă protejați de alte atacuri.

Jucând pe slăbiciuni

Această metodă este mai des aleasă de rude și prieteni. Dacă te pricepi să spui „nu” de teama de a nu jigni, pregătește-te să o faci în detrimentul interesului propriu. Dacă încerci timid să refuzi, vei fi presat de vinovăție, frică sau responsabilitate. Singura modalitate de a opri șantajul emoțional este un „nu” ferm. Nu căuta scuze – așa îți recunoști vina. Nu vă fie teamă să antagonizați un păpușar care vă exploatează slăbiciunea în scopuri proprii. Pentru o persoană care te tratează ca pe un prieten, metoda bifurcației este adecvată. Spuneți că vă compătimiți sau că vă pare rău, dar din cauza planurilor personale trebuie să refuzați ajutorul.

Comunicarea manipulatoare

Impunerea rolului. Un manipulator te convinge că ești indispensabil și altruist și că ai simțul afacerilor: „Dacă nu o faci tu, nimeni altcineva nu o va face…” Apărarea constă în negarea rolului: „Păi, de ce să exagerăm…”

1. Să se profite de tine. Un păpușar repetă pentru a zecea oară aceeași cerere pe care nu vrei să o faci. Duplicat: „Mi-ar plăcea să ajut, dar nu depinde de mine.

2. Arătând încredere.Persoana vorbește îndelung despre sine, apoi întreabă: „Mă înțelegeți, mulțumesc. Vă rog…” Pentru a evita să vă puneți într-o situație jenantă, nu vă angajați într-un dialog amical cu un coleg sau un prieten necunoscut.

3. Benevolență. Persoana pune întrebări despre chestiuni personale, dă din cap, apoi cere ajutor. După un interviu psihoterapeutic, este dificil de refuzat. Nu fiți deschis și nu presupuneți că trebuie să o faceți.

4. Prietenie vs.Manipulatorul raportează opinia colegilor sau citează cuvintele superiorului tău despre munca ta. Prin faptul că stârnește antipatie față de persoana respectivă, te face aliatul său și te încurajează să întreprinzi anumite acțiuni. Jocul este mai ușor de ignorat. Dacă persoana cu care vorbiți este insistentă, întrebați: „Despre ce vorbiți??”

Cum să recunoști stările ego-ului și să comunici eficient?

Pentru a evita să fiți influențat și pentru a fi eficient în comunicare, efectuați o analiză comportamentală. Eric Berne a propus o metodă și un model tranzacțional al stărilor egoului. El explică faptul că toate acțiunile sunt dictate de starea părintelui, adult sau copil. Comunicarea începe întotdeauna cu un stimul, un semn care indică faptul că a avut loc un contact: un zâmbet sau, dimpotrivă, o expresie răutăcioasă. Interlocutorul captează instantaneu stimulul și reacționează corespunzător. Apoi încercați un rol care să se potrivească cu starea ego-ului dumneavoastră:

1. În pozițiaParental, oamenii gândesc/vorbesc/acționează ca figurile de autoritate din copilărie. Ei critică/reproșează/reproșează/îngrijorează/îngrijesc.

2. În starea de adult – evaluează și analizează realitatea: reflectă/compara/, ia decizii ponderate.

3. În poziția Copilului – se simt, vorbesc, acționează ca atunci când erau mici: fericiți/plângându-se/abuzivi.

Fiecare tip de comportament are propriul stil distinctiv și fraze tipice de clișeu: „Trebuie”, „O să fac eu mai bine”, „De câte ori trebuie să-ți spun…”. Oamenii comunică întotdeauna în starea lor de ego. Ceea ce se întâmplă în continuare este ceea ce Berne numește o reacție tranzacțională între cele două roluri.

Dacă conversația nu se pune în mișcare, descoperiți în analiza dumneavoastră ce parte a personalității s-a activat și perturbă interacțiunea. Dacă o persoană dintr-o tranzacție reacționează într-un mod copilăresc la intervenția unui adult, deveniți părinte, reformulați propozițiile și redați din nou informația.

Este bine ca toată lumea să își recunoască stările ego-ului și să fie capabilă să schimbe. Pentru a evita neînțelegerile, adoptați poziția adultului pentru a evita tranzacțiile ascunse: „Ce am spus?”. Aceste comunicări sunt adesea folosite de copii pentru a încerca să obțină un acord. Analizează stările de ego ale membrilor familiei, colegilor – și vei înțelege cum să vorbești cu oamenii fără presiune.