Ce este un vid existențial și ce trebuie făcut în legătură cu el??

În cursul vieții, toată lumea are gânduri despre lipsa de sens a existenței și despre sentimentul de gol interior. Pentru a scăpa de ele, unii se cufundă în afaceri, alții se complac în speculații filozofice. Unii își pierd orientarea în viață și trăiesc cu nevroze depresive, tendințe suicidare, dependențe. Bazat pe opera metafizică a lui J. . Sartre, în căutarea ființei, cartea lui Frankl, lucrările filosofilor și psihoterapeuților, experții și-au format o opinie despre vidul existențial.

Ce este?

Numele provine din cuvântul latin existentia, „existență”. Subiectul este o persoană care și-a pierdut capacitatea de a dezvolta. Termenul a intrat în uz la jumătatea secolului al XX-lea la sugestia psihiatrului Viktor Frankl, dar Seren Kierkegaard este considerat fondatorul. Prin vid existențial a înțeles o problemă psihologică care apare la oamenii care nu pot vedea sensul existenței.

Existențialismul – ca ramură separată a filosofiei – nu exista. A fost o mișcare culturală legată de căutarea spirituală a oamenilor. Teoreticienii consideră că J. P. Sartre, C. Jaspers, R. Mai. A. Camus, F. Nietzsche, N. Berdyaev, L. Shestov. În anii 1930 și 1960. primele școli care au făcut legătura între filosofia existențială și psihologie. Este asociat cu numele de L. Binswanger, W. Frankl, R. Mai, I. Yalom.

Filozofii și psihoterapeuții au descris suferința impracticabilității vieții drept „experiența abisului.Ei se răzbună atunci când un individ

1. nu înțelege scopul;

2. Refuză să creadă în importanța existenței;

3. Deveniți observatori, urmărind fluxul vieții de pe margine.

Încă din secolul al XIX-lea, Kierkegaard vedea goliciunea ca pe o conștientizare a sinelui prin observare contemplativ-senzorială și acceptare ca individ unic.

Când conștientizarea vidului interior vine?

Conceptele cheie ale conceptului sunt: fenomenul față de lume, recunoașterea sinelui, ființa față de lume. Ele sunt văzute ca o reacție la raționalismul care împarte lumea în părți obiective și subiective, în timp ce iraționalismul se bazează pe unitatea dintre obiect și subiect. Această din urmă teorie este întruchipată în teoria existențială.

. Jaspers scrie, că conștientizarea goliciunii interioare nu este întotdeauna posibilă din cauza problemelor cotidiene. Reflecția vine în situații limită:

1. În pericol de moarte;

2. suferință profundă și frustrare;

3. lipsa de apărare;

4. o înțelegere a vinovăției.

Căutarea existențială a lui Hamlet a fost declanșată de pierderea tatălui său și a constat în întrebarea „a fi sau a nu fi”?”Stresurile de astăzi nu duc întotdeauna la o criză spirituală. Ele fac parte din viață și trec repede. Dar când devin cronice din cauza eșecului, toată lumea începe să reconsidere viața, să experimenteze disconfort psihologic, să tragă concluzii adecvate.

Dacă mintea este chinuită de întrebări despre sensul vieții, dar nu există răspunsuri, se dezvoltă o criză existențială. Individul își dă seama că este incapabil să controleze viața, să anuleze/rectifice răul făcut și realizează paradoxalitatea. Individul crede că viața este pentru a învăța și a experimenta, dar nu vede rostul de a face acest lucru. Inconsecvențele logice creează disonanță cognitivă, iar creșterea anxietății duce la căderea în gaura iepurelui.

Cauzele crizei existențiale

Lucrătorii sunt cel mai puțin susceptibili la suferință profundă. Această particularitate se explică prin lipsa de timp liber pentru reflecția filosofică. Tinerii cu ambiții, care nu și-au atins obiectivele, ființe creative cu o percepție subtilă a lumii, caută sensul vieții. Sentimentele de disperare apar în momentul în care se constată lipsa de perspective profesionale, personale și financiare.

Conformism

Trăind într-o societate consacrată, cineva nu mai are valori personale și trebuie să imite. De teama respingerii de către comunitate, devine parte a mulțimii și acționează împotriva voinței acesteia. Cine se preocupă prea mult de statutul social, experimentează singurătatea existențială. Aceste experiențe declanșează emoții declanșate de diverse temeri legate de natură, boală și moarte.

Anxietate nevrotică

Reacții exagerate nemotivate la amenințări. Suprimarea crește vulnerabilitatea la pericol, deoarece blocarea minții blochează accesul la informațiile care identifică amenințările.

Vinovăția existențială

Ca și anxietatea, există adecvate și nevrotice. Dacă conștiinciozitatea servește ca măsură a conștiinței și a eticii, vinovăția ontologică întărește responsabilitatea personală. Atunci când sunt gestionate corect, acțiunile sunt benefice – ele stimulează capacitatea de empatie și de reflecție.

Anxietate extremă

Irwin Yalom a identificat patru factori care provoacă tulburări emoționale profunde. Psihologia existențială le acordă o mare importanță.

Conștientizarea morții

Gândurile la anii pierduți iremediabil, la zilele din ce în ce mai puține din viață, provoacă o anxietate de durată. Conflictul existențial apare din conștientizarea inevitabilității, din dorința de a trăi la nesfârșit. Dezvoltarea patologiei psihiatrice se definește prin încercări eșuate de a trece dincolo de existență.

Libertate

Din punct de vedere filosofic, nu este văzut ca un concept pozitiv din cauza lipsei de evenimente structurate și a haosului. Fiecare individ este creatorul destinului și nu poate conta pe o ordine universală. Dacă o persoană nu simte pământul sub picioarele sale, percepe libertatea ca pe o fatalitate care dă speranțe false.

Izolare

Conștientizarea singurătății generează un conflict între izolarea absolută și nevoia de socializare, de apartenență. Odată cu acceptarea acestei stări de fapt și a echilibrului comunicativ, sentimentul dispare.

Lipsa de sens

Dacă o persoană trebuie să moară, să-și creeze universul din haos, să fie singură, atunci care este sensul existenței?? Dacă cineva refuză să caute sensuri ascunse, golul interior, lipsa valorilor deterministe duce la o agravare a goliciunii, la o nevroză depresivă.

„Sensul vieții este în viața însăși”

Fromm a susținut că. Sartre a vorbit despre lipsa de sens și despre faptul că „nu are un sens a priori”. În viziunea sa, goliciunea este realitatea individului, iar experiențele și anxietățile sunt factori existențiali cu care trebuie să ne împăcăm. Experiențele rezultă din realizarea obiectivelor de sens și sunt inevitabile pentru toată lumea. Toată lumea o percepe ca pe un calvar. Unele sunt situaționale, apar în situații specifice și pot fi rezolvate în mod favorabil. Oamenii sunt liberi să aleagă mijloacele de a umple golul, dar nu pot scăpa de el. Este un dat și baza existenței.

„Criza disperării” sau indicele de maturitate

La vârsta mijlocie, atunci când se revizuiesc valorile și rezultatele de bază, toată lumea se confruntă cu aceeași problemă – un vid existențial. Poate să apară chiar și după un eveniment plăcut – o schimbare drastică a statutului social. În cazul promovării, faptul de a se afla într-un mediu necunoscut și de a nu fi pregătit pentru un nou rol duce la o supraestimare critică a propriilor abilități, căzând într-o groapă emoțională.

Într-o astfel de situație, toată lumea încearcă să înțeleagă scopul și sensul vieții. Din cauza sensurilor pierdute și a frustrărilor, viziunea despre lume și conceptul de sine se schimbă. Una dintre manifestările acestei crize este plictiseala rezultată din lipsa de interes și apatia, care ucide inițiativa. Chiar și cu familia, prietenii, cariera, persoana se simte „singură în mulțime”; í.Criza este definită și de alte simptome:

1. tulburare depresivă;

2. frustrare;

3. Stresul cronic;

4. Schimbarea valorilor și a semnificației;

5. Dorința de izolare;

6. Tulburări de somn;

7. nemulțumire față de sine însuși.

Depășirea unei crize existențiale

Această perioadă încheie vârsta adultă și duce la o nouă rundă de dezvoltare dacă persoana acceptă circumstanțele pe care le oferă viața. Psihologii au ajuns la concluzia că, pentru a depăși o criză, este important să recunoaștem că sensul existenței constă în trăirea conștientă a momentului, în acceptarea inevitabilității morții. Oamenii nu au o misiune, dar fiecare persoană își formează propriul sens. Pentru a ieși dintr-o criză, aveți nevoie de un obiectiv personal. Filozoful norvegian Zapfe ne sfătuiește

1. a scăpa de gândurile anxioase în meditație;

2. își găsesc drumul spre vârf;

3. concentrarea asupra scopurilor/obiectivelor;

4. redirecționați energia disperării în creativitate.

Logoterapie sau „terapia sensului

. Frankl vede calea de ieșire în reformularea valorilor și intereselor, acceptarea situațiilor, caritate și iubire. În timp ce se afla într-un lagăr nazist, psihiatrul a dovedit că sensul și voința îl pot ajuta să depășească calvarul inuman. Pentru a restabili echilibrul și a evita nevrozele noogene datorate frustrărilor, depresiilor, ela derivat o formulă cu două constante și o variabilă:

1. Forța motivantă este căutarea unui sens al vieții, evitând apatia și frustrarea.

2. Voința de a da sens contracarează nevoia de afirmare pentru a compensa complexele psihologice.

3. Căutarea sensului în suferință este adecvată dacă primele două metode nu sunt disponibile.

Individul nu trebuie să le caute într-o lume imaginară, ci în realitatea înconjurătoare. Oamenii obțin pozitivitate și energie din muncă și creativitate; din experiența estetică a naturii, a unei opere de artă și a unei iubiri pasionale; din reflecția asupra experiențelor pozitive.

Ce este psihoterapia existențială?

Este un ajutor practic pentru a ieși din crize.BazaPsihoterapie existențialăsunt de patru feluri:

1. identificarea statului;

2. O abordare fenomenologică a problemei;

3. O explorare a experiențelor;

4. dorința pacientului de a se angaja într-un dialog cu el însuși și cu lumea exterioară.

Programele se bazează pe logoterapia lui Frankl și pe metodele lui J. Walter Thompson. Yaloma. Logoanaliza ajută la inventarierea valorilor prin extinderea viziunii asupra lumii și folosirea imaginației creative. Paradoxical Intent este potrivit pentru tratarea fobiilor și a insomniei. Pentru a scăpa de frica de moarte, pacientul este încurajat să adopte o abordare ironică a problemei: să fantasmeze despre o înmormântare, să observe oameni care sunt grav bolnavi, să scrie un necrolog despre ei înșiși….

Psihoterapeuții folosesc dereflexia pentru a depăși tendința hiper-obsesivă de a se auto-observa. Esența metodei constă în capacitatea de a se concentra pe semnificații și valori. Această abordare permite o evaluare realistă a situației, evită nevroza și ignoră simptomele de criză.

În cazul anxietății în creștere, legat de libertate, psihoterapeutul lucrează asupra factorului volitiv al pacientului:

1. Conduce la necesitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru propriul destin;

2. Te învață să cauți cauza și efectul eșecului;

3. acceptarea situațiilor care nu pot fi schimbate.

Într-o perioadă de gol existențial, este important să visezi, dar să faci planuri este posibil dacă ești echilibrat emoțional. Tratarea efectelor blocate necesită timp. Dar explorarea naturii sentimentelor înrădăcinate și a gândirii limitate ne obligă să privim lucrurile familiare într-un mod nou.

Lucrul cu anxietatea de izolare ajută clientul să înțeleagă că nu este singur. Lucrul la o problemă se bazează pe un experiment. Individul este încurajat să fie singur în mod conștient timp de câteva zile, pentru a-și da seama de groaza unei situații în care este cu adevărat izolat de lume.

dacă există plângeri cu privire la lipsa de sens a vieții, terapeutul ne conduce la înțelegerea faptului că esența existenței constă în a da sens și că persoana însăși este responsabilă pentru a face ca lucrurile să se întâmple. Psihoterapia existențială vă va ajuta să vedeți noi orizonturi, să găsiți un echilibru mental, să ieșiți din criză cu puține pierderi.

Pentru a încheia, merită să-l cităm pe Paolo Coelho: „Fiecare are o singură datorie: să-și urmeze propria cale și să-și umple viața de dorințe.Dacă îți dorești ceva foarte mult, vei obține acel ceva, pentru că Universul este responsabil pentru el.