Ce să faci cu vinovăția constantă

Structura psihicului fiecărei persoane are sentimente dominante datorită cărora se comunică, se dezvoltă, se dezvoltă. Ele determină motivația și atitudinile și sunt adesea chiar mai puternice decât gândurile. Succesele sunt obținute nu de cei mai deștepți, ci de cei mai perseverenți și mai determinați, care nu au îndoieli cu privire la succes, iar dacă fac greșeli, continuă să meargă înainte, dar nu se angajează în reflecții inutile și auto-tortură.

Dacă sentimentul de vinovăție devine dominant, acesta consumă multă energie, autodezvoltarea aproape că se oprește, toate resursele sunt cheltuite pentru neutralizarea și justificarea „fărădelegilor” cuiva. Trebuie să nivelezi efectele vinovăției deșarte și să îți „repornești” psihicul pentru a obține o stare stabilă, controlată.

Originea vinovăției și a remușcării

Desigur, un sentiment de vinovăție apare în fiecare persoană în mod situațional, dar este obișnuit ca o persoană normală să găsească scuze și chiar să transfere responsabilitatea asupra celorlalți. Este ușor de văzut că acest lucru nu se aplică numai copiilor; adulții dovedesc fără să clipească că nu ei sunt de vină pentru întârziere, ci masonii și reptiloizii, sau cel puțin șoferul tramvaiului…

Recunoașterea greșelii la timp și gestionarea consecințelor comportamentului necorespunzător este o abilitate excelentă, care arată un nivel de maturitate socială și psihologică. Disponibilitatea de a cere scuze și de a-și asuma responsabilitatea pentru greșeli ajută la evitarea multor conflicte și neînțelegeri. De cele mai multe ori, nu conținutul situației îi jignește pe oameni, ci lipsa de dorință a autorului de a recunoaște greșeala și de a încerca să netezească drumul… Chiar și în timpul investigațiilor și procedurilor judiciare se ia în considerare gradul de vinovăție și remușcare.

În unele cazuri, însă, vinovăția este permanentă și adesea însoțește anxietatea și depresia, ducând la apatie și atacuri de panică. Este unul dintre cele mai socializate sentimente în comunicare, ceea ce înseamnă că originile și cauzele sale se află în relațiile noastre cu ceilalți. Un astfel de sentiment puternic, de „ancorare”, poate fi insuflat doar de către alte persoane semnificative, cum ar fi părinții sau soții.

Părinți– dacă hrănesc și motivează copilul prin motivație negativă mai degrabă decât pozitivă. Se spune: „Nu vei ieși în oraș dacă nu-ți faci temele”, deși este mult mai ușor și mai productiv să spui: „Vei ieși în oraș când îți vei face temele”. Și mai departe, în caz de nemulțumire, încep să „împovăreze” și să învinovățească copilul: nu ți-ai făcut temele, nu-ți asculți părinții, ești nerecunoscător, nu vrei să devii bogat și de succes. Apropo, ei folosesc cu abilitate stereotipul conform căruia „dacă o persoană se simte vinovată, înseamnă că a greșit cu adevărat”.

Copiii iau cuvintele adulților ca fiind adevărul absolut, nu au nici un motiv să se îndoiască de acuratețea și autoritatea lor și, prin urmare, sunt convinși de propria lor vină, înapoiere și inferioritate. Copilul este de vină pentru răspunsurile greșite, pentru proasta dispoziție a părinților, pentru nedreptatea vieții și pentru toate problemele lumii în general.

Singura modalitate pe care o are la dispoziție pentru a neutraliza situația este să recunoască atacurile adulților și să accepte că „sunt rău”, „sunt prost”, „sunt obraznic”. Incapabil să intre în argumente și contraargumente, scuzele pline de vinovăție pot fi necesare pentru a câștiga mila și grija părinților.

Odată cu vârsta, acest mecanism de apărare se instalează și este mai ușor pentru o persoană să își ceară scuze și să se recunoască învinsă decât să lupte pentru demnitate și o viziune normală asupra evenimentelor. El vede viața de zi cu zi ca pe o succesiune de microcrize, așteptând în permanență probleme și răsplată meritată. Laudele și succesele pe care le-a primit nu-l fac fericit, pentru că reacționează exagerat și așteptările anxioase trebuie să fie în permanență pregătit pentru armaghedon, noi atacuri și scuze.

Soț/soție– Pot forma foarte repede codependență și vinovăție dacă se prefac autoritari, dominanți și incapabili să construiască un parteneriat, relații de egalitate. Se aplică persoanelor care sunt predispuse la autocritică, cu o stimă de sine slăbită. Paradoxul este că astfel de persoane cu „sindromul victimei” caută în subconștient parteneri „mai puternici”, care sunt capabili să-și reglementeze viața împreună.

Adesea se plâng altora de modul în care sunt hărțuiți, oprimați, umiliți, dar nu sunt dispuși să se schimbe nici măcar puțin sau să afecteze situația. Trăiesc într-o permanentă apărare, mereu gata să se scuze și să recunoască greșeli inexistente. Treptat, sentimentul depășește relația de familie și se extinde la toate domeniile vieții, ceea ce descurajează, descurajează oamenii adecvați, sănătoși….

Cum să trăiești cu ea

În funcție de sursa vinovăției, o persoană își modelează gândirea și comportamentul. Dacă este vorba de o convingere interioară rezultată din autocritică, stimă de sine scăzută, atunci va fi necesară o regândire radicală la toate nivelurile structurii mentale și o autoinstruire pentru a corecta motivațiile și atitudinile. Și dacă este un sentiment impus, un rezultat al manipulării, este necesar să acționăm în mod cuprinzător, să înțelegem relația cu traducătorul și să ajustăm mecanismul general de interacțiune.

Un exercițiu interesant cu care puteți începe: luați două foi de hârtie, împărțiți-le pe verticală în două.

Pe primul, scrieți titlul „Cele mai mari greșeli ale mele”, Pentru că, pentru a corecta orice sentiment, este necesar să îl concretizăm, să îi înțelegem cauzele și consecințele reale. Într-o coloană, scrieți cele mai importante 8-10 greșeli pe care credeți că le-ați făcut în viața dumneavoastră de adult, iar în coloana opusă, scrieți consecințele. De exemplu: ați fost nepoliticos cu conducerea – ați fost concediat de la locul de muncă.

Gândește-te care dintre aceste greșeli au avut cele mai importante consecințe și cât de semnificative sunt acum, poate că ele sunt în trecutul îndepărtat și te chinui cu îndoieli în zadar. În continuare, scalați evaluarea a ceea ce se întâmplă, gândiți-vă cât de importantă este această greșeală pentru viața dumneavoastră peste o săptămână, o lună, peste ani. Impactul său este probabil neglijabil, iar tu vei merge mai departe cu acest sentiment copleșitor de vinovăție.

Pe a doua foaie de hârtie, scrieți titlul „Cei mai importanți oameni ai mei”și enumerați 8-10 cele mai importante persoane din viața dumneavoastră în coloana din stânga, iar vizavi de ele, scrieți un punctaj pe o scală de la 1 la 10 cu privire la gradul de vinovăție și anxietate pe care îl declanșează fiecare dintre ele. Vei fi surprins de rezultat când vei vedea că cele mai tensionate și neplăcute relații se regăsesc cu cei care îți sunt cei mai apropiați, în care ai încredere.

Mulți părinți sau soți sunt capabili de a provoca cu măiestrie sentimentul de vinovăție pentru a te exploata ulterior cu nerușinare – acesta este modul lor de supraviețuire și de autoactualizare. De multe ori nu este nevoie de un motiv real; o stare de spirit proastă și o acuzație de genul „iar mă faci isterică” sunt suficiente. Iar alegerea ta este să fii de acord sau să te opui.

Modalități eficiente de neutralizare a sentimentelor de vinovăție

Viktor Frankl – psihiatru, psiholog, filozof austriac, renumit ca fiind creatorul logoterapiei (literal: vindecare cu sens) și autor al cărții „Omul în căutarea sensului. Acesta este un concept relevant, popular, care a inspirat mulți reprezentanți ai psihanalizei, psihologiei existențiale și psihoterapiei cognitiv-comportamentale. Nu fără motiv este cunoscut ca fiind fondatorul celei de-a treia școli vieneze de psihologie, după Freud și Adler.

Potrivit autorului, terapia cu sens presupune o căutare a factorilor de formare a sensului pentru mișcarea și dezvoltarea ulterioară a personalității. Sentimentul nemeritat de vinovăție, desigur, încetinește, „ancorează” o persoană, împiedică realizarea deplină a sinelui, perturbă existența armonioasă, în care crizele alternează cu succesele. instrucție 1 În. Iată de ce ar trebui să folosiți uneori metoda „proactivă”. Este necesar să reflectăm nu la „de unde mă mut, ce am făcut acolo”, ci la „unde ar trebui să merg, ce vreau”. Jumătate din gândurile și sentimentele impuse, nefondate, inclusiv vinovăția și teama de a greși din nou, dispar datorită programului reînnoit și a „resetării” motivației.

1. Situațional– să vă recunoașteți fapta sau greșeala, să vă asumați responsabilitatea pentru fapta sau prejudiciul produs. Încercați să vă reparați și, cel mai important, să obțineți o iertare reală. Acest lucru este valabil mai ales în cazul persoanelor apropiate care sunt sensibile la nepoliticozitatea sau neatenția noastră. Dacă vă cereți scuze și auziți „ok, vă înțeleg”, nu înseamnă că infracțiunea este „eliberată”, este necesar ca starea emoțională să se schimbe.

2. Cronică– identificați sursele și cauzele, puteți folosi tehnicile de mai sus sau prin reflecție, autoreflecție. Până când nu sunteți gata să vă schimbați pe plan intern, este inutil să forțați problema și să dovediți că părinții sau soțul/soția vă instigă la sentimente incontrolabile de vinovăție și anxietate. În primul rând, gândiți-vă la modul în care puteți repara această relație, dacă este posibil în principiu într-un alt scenariu. Este posibil ca situația relativ ordonată de până atunci să trebuiască să fie abandonată și să fie necesară intrarea într-o serie de conflicte și crize pentru a ajuta la „curățarea” sentimentelor, pentru a le elibera de balastul inutil.

Dacă vă dați seama că vina nevrotică vă bântuie la propriu,să interfereze cu viața dvs. familială, socială, să vă deranjeze funcțiile obișnuite, să reduceți imediat contactele care vă deranjează, pentru bunăstarea dvs. psihică. Doar tu ești responsabil pentru propria condiție și ești obligat să te îngrijești de propria bunăstare, care are aceeași valoare ca și cea a celorlalți.

De îndată ce observați că cineva încearcă din nou să vă impună vina asupra dvs., este timpul să cereți clarificarea motivelor de nemulțumire, să oferiți opțiunile dvs. de interacțiune, dacă persoana vă respinge total cooperarea – este timpul să scăpați de ea, literalmente și figurativ. instrucție 1.

vinovăția și anxietatea trebuie abordate la toate nivelurile psihicului. este necesar să reflectați asupra cauzelor și consecințelor, asupra influenței celorlalți, să vă specificați sentimentele, când apar, care este semnificația lor. Să modifice sentimentul de vinovăție într-un mod pozitiv: dacă sunt vinovat, înseamnă că trebuie să corectez, înseamnă că sunt capabil să schimb situația, înseamnă că fac ceea ce trebuie. Deci sunt inteligent și responsabil.

În plus față de autocorecția internă, este necesar să discutați situația cu sursa vinovăției, dacă este rezultatul manipulării, este puțin probabil să primiți un răspuns semnificativ și sincer. Un manipulator va încerca să schimbe subiectul sau să te aducă într-un atac emoțional. Faceți concluzia, o înțelegere rațională și găsirea unui nou sens în viață „înainte” este foarte utilă pentru a reevalua situația și a scăpa de sentimentul opresiv de vinovăție impus de alții.

Și cel mai important– Învață să te ierți pe tine însuți. Dacă ești atât de chinuit de vinovăție, înseamnă că ai câștigat deja iertarea.