Cum să tratăm frica unui copil

Sistemul nervos mobil al copilului este vulnerabil la șocuri puternice cauzate de factori aparent nesemnificativi. Interesant este că micuții impresionabili resimt disconfortul psihologic atât de acut încât echivalează cu o experiență de durere fizică. Ce este frica?? Frica este un răspuns reflex la un factor amenințător. Amprenta sentimentelor negative se strecoară în mintea copilului și îl tulbură cu manifestări anxioase.

Semnele de spaimă a unui copil pot fi împărțite în două grupuri. Primul este imediat evident în momentul expunerii la un factor traumatic. Acestea sunt pe termen scurt. Al doilea este reprezentat de semnele întârziate. Ele apar intermitent, chinuind copilul și dau naștere la alte temeri, anxietăți, neliniște.Să ne uităm mai atent la primul grup:

1. Pupile dilatate. Este un răspuns reflex al analizatorului vizual la un potențial pericol. Corpul încearcă să întărească sentimentele și să extindă câmpul de analiză a amenințărilor.

2. Plânsul. Un flux de lacrimi provoacă o eliberare imediată a emoțiilor negative resimțite de copil.

3. Creșterea ritmului cardiac se datorează producerii de hormoni de stres care activează sistemul cardiovascular al organismului.

4. La copiii de vârstă preșcolară și mai mare, este un semn de urinare sau defecare involuntară.

5. Coordonare deficitară, dezorientare în spațiu.

Cel de-al doilea grup de semne este mai extins și permite o evaluare mai precisă a unei sperieturi la copii(în special la sugari, care nu sunt încă capabili să se exprime verbal):

1. Insomnie, coșmaruri. Subconștientul reflectă trauma sub forma unor imagini înfricoșătoare în vise. De asemenea, prezența anumitor experiențe stimulează puternic sistemul nervos al copilului. Perturbă ciclul de trezire-somn. Pot apărea și alte tulburări de somn – copilul începe să vorbească, plânge foarte tare în somn, poate face pipi în pat.

2. Apar noi temeri. Copilul reacționează în mod sensibil la lucruri care îi erau familiare anterior – îi este frică să fie lăsat singur, îi este frică de întuneric și se ferește de anumite jucării, obiecte sau animale.

3. Creșterea excitabilității. Copilul reacționează mai acut la observații, cuvinte și acțiuni. Devine mai sensibil și se emoționează ușor la lacrimi sau furie. Dacă bebelușul dvs. a fost anterior calm, dar acum nu mai este, acesta este un motiv pentru a vă gândi.

4. Bâlbâială. Tulburările de vorbire apar pe fondul unei dezvoltări psihomotorii alterate din cauza experienței de stres sever. Bebelușii, preșcolarii și, mai rar, copiii de vârstă școlară sunt susceptibili la aceasta. Dacă copilul dvs. începe să se bâlbâie, nu amânați o consultare cu un neurolog. Acest lucru poate fi legat de leziuni cerebrale organice.

5. Obstrucția este o consecință a unor manifestări anterioare de spaimă (băiatul în pat, bâlbâială, hiperexcitabilitate). Sentimentele de schimbare, experiențele negative permanente se reflectă în socializare și înstrăinează copilul de colegii de joacă și de părinți. Temerile care nu sunt corectate la timp interferează cu dezvoltarea relațiilor interpersonale.

La o vârstă fragedă, temerile cu o bază reală sunt resimțite la fel de acut ca și fobiile nefondate. Acest lucru se datorează naturii specifice a percepției copiilor despre ei înșiși și despre mediul lor. Ajutați-vă copilul să facă față spaimei și să corecteze efectele sale secundare va ajuta la prezentarea în acest articol a metodelor și tehnicilor.

Modalități de combatere a fricii de copilărie

Experții spun că expunerea la nevroză din cauza imaturității reglementării vegetative (reglarea organelor interne de către sistemul nervos central), perturbarea echilibrului dintre reacțiile de excitație – inhibiție a sistemului nervos. Prin urmare, copiii se confruntă mai frecvent cu manifestări clinice de spaimă.

Tratamentul spaimei este cel mai bine lăsat la specialiști: psihologi pentru copii, psihoterapeuți, neurologi. Succesul terapiei depinde de comportamentul părinților, de sprijinul lor și de tacticile potrivite pentru a face față unui copil traumatizat. Luați în considerare metodele terapeutice profesionale și condițiile de succes pentru tratarea spaimei, organizate de părinți.

Ce trebuie să faci dacă bebelușul tău a suferit o sperietură

Atitudinea ta față de boala copilului tău influențează modul în care el/ea va face față. Citiți următoarele îndrumări pentru a ușura procesul dureros de tratare a nevrozei din copilărie:

1. Respectați sentimentele copilului.Încercarea de a corecta experiențele negative ale unui copil prin devalorizarea lor, prin nerecunoașterea lor sau prin neacordarea de atenție la ele va determina copilul să piardă aprecierea sentimentelor și dorințelor sale. Atitudinea părinților față de sentimentele copilului lor afectează direct o maturare sănătoasă a sistemului emoțional-volitiv. recunoașteți sentimentele copilului dumneavoastră și puneți-le în perspectivă (cât de dureroase, intense etc.)..). Arată-i că înțelegi și recunoști emoțiile lui. Atitudinea ta respectuoasă față de sentimentele și emoțiile sale îl va ajuta să reacționeze în mod corespunzător.

2. Stai aproape. Lacrimile, toanele, excitabilitatea, agresivitatea copiilor speriați, traumatizați, îi obligă pe părinți să-i lase singuri pentru a se „gândi la comportamentul lor”. Să-ți lași copilul singur cu durerea, temerile este o tactică parentală nesănătoasă care duce la o înrăutățire a stării lor psiho-emoționale. Trebuie să le arătați că sunteți acolo pentru ei. Sentimentul de a se simți ancorat în înțelegerea, sprijinul și disponibilitatea constantă a unui părinte va accelera procesul terapeutic.

3. Creați experiențe pozitive.În momentele de experiențe negative, este dificil pentru copil să simtă bucurie și fericire. Ajutați-l sau ajutați-l și creați sentimente pozitive. Gândește-te la ceea ce îi place copilului tău, ce activități, lucruri care îi aduc bucurie? Socializarea cu copilul tău prin plimbări, jocuri și hobby-uri vă va lega și va consolida sentimentele pozitive.

4. Utilizați elemente de terapie ocupațională la domiciliu, Stabiliți-le în prealabil cu un specialist. Există multe metode de psihoterapie, ale căror elemente pot fi transferate la domiciliu. De exemplu, în conformitate cu principiile terapiei prin artă, asociațiile libere pot fi folosite pentru a reprezenta fobii inconștiente și sentimente negative într-un desen. Sau începeți să vă luptați cu cauza spaimei prin reprezentarea ei pe o bucată de hârtie (de exemplu, desenând un câine bun care îl tratează bine pe copil etc.).).

5. RelaxareEste legată de eliminarea efectelor negative ale unei tulburări nevrotice. De exemplu, hiperexcitabilitatea poate fi corectată prin ascultarea de muzică calmă. Exercițiile fizice și întinderea mușchilor sunt, de asemenea, potrivite pentru relaxare. Este important să ne amintim o regulă – toate aceste metode sunt bune, dacă copilul nu se supără să le facă. instrucție 1 În. În caz contrar, acestea nu vor face decât să exacerbeze situația și să înrăutățească experiența de a fi speriat.

6. Arată-i copilului tău că și tu ai temeri.El crede acum că sentimentele sale sunt unice pentru el. Acest lucru este legat de egocentrismul copilului. Spuneți ce temeri aveți și dumneavoastră și ce fobii aveți. Dați propriul exemplu despre cum să vă descurcați cu ei. Lăsați copilul să știe că și adulții se pot teme și că este un fenomen normal pentru orice persoană.

Dragostea, grija și atenția părinților sunt cele mai bune metode preventive și terapeutice pentru a face față spaimei. În această perioadă dificilă, copiii trebuie să evite să însoțească experiențele negative. Dacă copilul a făcut ceva care îl pedepsește, vorbiți cu el sau ea pe un ton calm. Încercați să aflați motivul pentru care a acționat, spuneți-i care sunt consecințele și ce simțiți voi. O analiză adecvată a comportamentului inadecvat va ajuta la evitarea experiențelor traumatice inutile.

Principii de terapie profesională pentru nevroza copilului

Psihologii și neurologii au o abordare științifică în tratarea spaimei. De exemplu, în psihologie există multe metode proiective care pot vindeca nevrozele. Ce sunt aceste metode:

1. Terapia prin artăse bazează pe desenarea unei imagini a stării actuale a copilului. Copilul are sarcina de a desena un desen pe orice temă, în culori la alegere. Aceasta este prima etapă, etapa de diagnosticare. Acum, specialistul interpretează constatările și dezvoltă strategii terapeutice ulterioare. Apoi, cu ajutorul tehnicilor de ghidare și corective, psihologul vă ajută copilul să scape de emoțiile negative, să reconsidere atitudinea de frică și să o devalorizeze.

2. Joc de rolAjutați-l pe copil să adopte diferite poziții sociale. Jucând, de exemplu, rolul unui polițist, al unui pompier sau al unui supererou, copilul dvs. poate găsi forță interioară și o sursă de sprijin pentru a face față anxietății sale.

3. Terapia cu basme are ca scop să lucreze prin diferite scenarii comportamentale. Se discută cu copilul despre intriga poveștii, comportamentul personajelor, atitudinea față de ele și eficiența acțiunilor lor. Basmele cu un subiect adecvat, ajută la aducerea temerilor copilului din exterior și la transferul experiențelor eroilor virtuali în viața reală.

4. Terapia animalistăare ca scop relaxarea, îmbunătățirea abilităților de interacțiune și corectarea tulburărilor psihologice. Comunicarea cu animalele creează experiențe pozitive, care constituie o bază solidă pentru tratarea eficientă a fobiilor și nevrozelor.

5. Interviul diagnostic și terapeutic.În cazul în care copilul poate deja să vorbească și să-și exprime gândurile, un psiholog va vorbi cu el. Aceasta poate fi liberă sau se poate baza pe un scenariu prestabilit.

Terapia holistică de spaimă nu se limitează la consilierea cu un psiholog. O consultare cu un neurolog este necesară dacă copilul are dificultăți psihomotorii din cauza nevrozei sau a supraexcitabilității sistemului nervos. Dacă este necesar, medicul poate prescrie sedative (pentru a calma copilul, pentru a reduce intensitatea experiențelor negative), medicamente care stimulează creierul. Este important de știut că numai o persoană cu o pregătire corespunzătoare poate prescrie aceste medicamente. Medicația nepotrivită poate avea un efect negativ asupra copilului.

Dacă apar tulburări de vorbire ca urmare a anxietății intense, trebuie consultat un logoped sau un logoped. Lucrul cu un logoped poate ajuta la ameliorarea efectelor spaimei (bâlbâială), la îmbunătățirea pronunției, la lucrul asupra articulației și a auzului fonematic.

Cum să evitați să speriați copilul

Pentru a evita nevoia de terapie pentru spaimă, merită să se creeze un mediu favorabil pentru dezvoltarea copilului. Există mai multe grupuri de risc care cresc probabilitatea de a dezvolta stări nevrotice. Vă sugerez să vă familiarizați cu ele:

1. Familii abuzive.Abuzul fizic și psihologic, neglijarea nevoilor de bază și emoționale ale bebelușului, duce la fobii și neîncredere în lumea din jur. Copiii care au experimentat cruzimea din partea unor persoane care ar trebui să-i iubească și să-i protejeze necondiționat devin potențiale victime ale unor temeri reale și imaginare. Expunerea la fobii duce la anxietate care duce la nevroze.

2. Boli fizice și dizabilități. Nu toate familiile care au un copil cu dizabilități sau dizabilități de dezvoltare iau aceste caracteristici cu calm. Sentimentele de inferioritate generează anxietate socială, a cărei experiență duce, de asemenea, la stări nevrotice.

3. Dificultăți în adaptarea socială.Incapacitatea de a ajusta relațiile cu semenii, respingerea socială duce la sentimente de inferioritate. Acest sentiment stă la baza neîncrederii, a neîncrederii și a temerilor. Copiii cu complexe și temeri sociale se caracterizează prin experiența acută a evenimentelor traumatice.

4. Supraprotecția parentală.Credeți că îl protejați pe copil de un potențial pericol, dar de fapt încurajați nesiguranța și frica. Comportamentul de precauție asociat cu discutarea amenințărilor potențiale îi face pe bebeluși temători, retrași și crește riscul de sperietură.

Ce lucruri simple pot face părinții pentru a ajuta la evitarea nevrozelor din copilărie

1. Respectați personalitatea copilului dumneavoastră.Metodele fizice de pedeapsă și abuz sunt inacceptabile. Creați un mediu de îngrijire în care să vă înconjurați copilul cu înțelegere, dragoste, grijă și sprijin.

2. Discutați cu copiii despre procedurile de siguranță și regulile de comportament. Cunoașterea acestor lucruri îl ajută pe copil să acționeze conștient în situații potențial periculoase și să evite experiența de spaimă.

3. Nu vă speriați copilul cu animalele, cu oamenii care trec pe acolo(de exemplu, „mătușa ta te va lua acum”, „dacă te porți urât, câinele te va mușca” etc.)..). În schimb, încercați să oferiți informații despre siguranța socială și comunicarea cu animalele într-un mod adecvat.

4. Vorbește cu copilul tău, Răspundeți la întrebările care îl îngrijorează. Informarea crește probabilitatea ca bebelușul să reacționeze în mod corespunzător la factorii de stres.

Concluzie

Frica este o mare provocare pentru un copil. Experimentarea fricii este o mare sursă de sentimente negative. Este nevoie de mult efort pentru a face față. Dar este important să ne amintim că dragostea părintească și respectul față de sentimentele bebelușului pot minimiza riscul de sperietură.