Pescarul și povestea de pește: Ce ne învață, semnificația, esența

Alexandr Sergheevici Pușkin a fost, fără îndoială, un poet strălucit, dar a avut și un simț uimitor de subtil al naturii umane, al naturii relațiilor dintre bărbați și femei, a avut un stilou excelent și a transmis lucruri complexe în mod minunat, chiar și scriind basme pentru copii.

„Povestea pescarului și a peștișorului de aur” este o astfel de lucrare. Pentru un copil, îi dă credință în miracole și dezaprobarea lăcomiei; pentru un adult, există mult mai multe fațete. Prin urmare, citirea acestei creații poetice a marelui poet rus poate deveni relevantă la orice vârstă.

Să ne reamintim conținutul poveștii

Un cuplu în vârstă, cu un nivel de trai modest, trăiește pe malul mării. Bătrânul pescuiește pește ca mijloc de trai, în timp ce soția sa își petrece zilele învârtind fire.

Evenimentele încep să se deruleze după ce bătrânul se întoarce de la o partidă de pescuit nereușită. În această zi nu a avut de prins decât un singur pește. Peștele era de aur și, cel mai surprinzător lucru, i-a vorbit bătrânului cu voce umană, cerându-i să o lase să se întoarcă în mare, promițându-i în același timp că îi va îndeplini toate dorințele. Din simplitatea inimii sale și din milă, bătrânul lasă peștele să plece fără să plătească o răscumpărare, adică pe gratis.

Auzind de o asemenea nepracticitate a soțului ei, bătrâna începe să-l certe, insistând ca măcar să ia o nouă troacă de la pește, căci cea veche s-a degradat complet. Revendicarea a fost exprimată soțului nepractic prin exemplul primului lucru care a atras atenția soției rele. Bătrânul, tot din simplitatea inimii sale, se duce ascultător la mare și îi cere peștelui o troacă, pe care bătrâna o primește curând.

Simțind că a „prins norocul de coadă”, bătrâna începe să dea dovadă de pofte și ambiții tot mai mari. Ea cere în mod constant o creștere a bunăstării sale materiale și a statutului social. Se transformă în mod constant dintr-o țărancă înstărită într-o nobilă, apoi se așează pe tronul monarhului și devine țarină. Pe măsură ce ambiția ei crește, crește și aroganța față de soțul ei, tonul imperios și aparenta revelație a puterii sale.

Totul se oprește mai repede decât se dezvoltă. Când bătrâna, orbită de patimile ei, cere supunerea servilă a peștișorului auriu însuși și slujirea lui în numele ei, precum și tronul Doamnei Mării, totul se întoarce „înapoi la punctul de plecare” și bătrâna rămâne la troaca spartă. Întorcându-se la „punctul său de plecare” – o barcă dărăpănată pe malul mării.

Care este esența poveștii

Se poate interpreta această operă cu multiple fațete a autorului nemuritor în sens larg și în moduri diferite pentru sine și pentru alții. Să încercăm să acoperim majoritatea interpretărilor cunoscute ale operei, enumerându-le mai întâi.

1. Motivele filosofiei religioase și metafizice.

2. Un exemplu de relație maritală eșuată.

3. O parabolă morală și psihologică.

4. Motivele politice ale lui A.. Pușkin.

Să începem cu cea mai complicată interpretare, din punct de vedere religios– de filozofie metafizică.Să descriem pe scurt aceste motive conținute în poveste prin exemplul școlii moderne de filosofie. Aici se află sensul ispitei omului pentru putere și putere

O trimitere la accentele religioase, creștine ale poveștii este indicarea faptului că „au trăit într-o baracă dărăpănată timp de treizeci de ani și trei ani”. Data de 33 de ani indică vârsta lui Hristos atunci când este ispitit de diavol și este supus, printre altele, ispitei prin puterea lui.

„Bătrânul” este reprezentat în basm ca Mintea pură, sau Mintea în alt mod, care nu se leagă de preocupările pământești, datorită căreia depășește cu ușurință această tentație, refuzând imediat răscumpărarea oferită de Peștișorul. „Bătrâna” reprezintă, din punct de vedere creștin, un suflet irațional cuprins de dorințe, și astfel el bea din plin paharul ispitei. Însuși ispitele, în esența lor, îi erau destinate lui, sufletului uman, potențial plin de sfidare și de dorințe pasionale.

Din poziția bunului simț laic și a moralei convenționale, „bătrânul” poate fi învinuit de supunere servilă și de lipsă de voință, dar din punctul de vedere al virtuților creștine, el dă dovadă de adevărată smerenie, care este sursa virtuților. Prin această renunțare la bunurile „acestei lumi”, el manifestă înțelepciunea supremă care se situează deasupra rațiunii umane.

„Bătrâna”, pe de altă parte, fiind soția lui, adică „cealaltă jumătate” a lui, îi arată cititorului un exemplu de cum o tentație pasională a puterii și a puterii o face aproape nebună, ceea ce o conduce pe calea evlaviei. Deși la Pușkin această idee este exprimată într-o formă voalată, dar, în esență, dorința ei de a-l supune pe cel care îi execută toate poruncile este ideea de a-și însuși calitățile unei zeități. Pușkin și-a bazat intriga operei sale pe „Pescarul și soția sa”, un basm Grimm scris în 1812, în care bătrâna declară deschis: „Vreau să fiu un zeu”!”și poruncește Soarelui și Lunii.

În opera marelui poet rus, această idee este dusă la nivelul ambițiilor „bătrânei” în legătură cu „peștișorul de aur”, dar sensul ispitei în sine nu s-a schimbat față de această. Încercarea omului de a uzurpa locul divinității este contrară naturii sale, căci oamenii nu pot să-și reformeze natura și nu pot schimba natura lucrurilor. Astfel de încercări îl condamnă pe om la eșec și aduc pedeapsa inexorabilă a mândriei – păcatul care a intrat prima dată în Satana.

În paralel cu aceasta, se observă că râvna duce la prăbușirea ierarhiei patriarhale a statului autocratic rus, în care puterea este o instituție ereditară. Pretențiile „bătrânei”, fără nici un temei, de a deveni mai întâi „regina liberă”, iar apoi chiar „stăpâna mării”, este un prototip al unei revolte.

Aceste încălcări ale ierarhiei puterii pământești bazate pe legile cerești ar fi trebuit să ducă la o pedeapsă severă, dar în poveste totul se întoarce pentru protagoniști la „troaca lor spartă”. Căci „bătrâna” este fără îndoială o pedeapsă severă, printr-o cădere abruptă după o astfel de ascensiune. În ceea ce-l privește pe „bătrân”, și pe el îl lovește întoarcerea la începuturile sale mizerabile și nevoia de a regândi ceea ce s-a întâmplat, iar trocul se sparge din nou și trebuie să se ocupe de această chestiune. Cititorul trăiește aceste evenimente dramatice instructive pentru a reflecta asupra tuturor cauzelor dezordinii dintre mintea și sufletul uman și pentru a trage singur concluziile.

Ca un exemplu de relație matrimonială eșuată, Acest lucru poate fi văzut dacă luăm în considerare incapacitatea soțului „bătrân” de a crea chiar și un minim de bunăstare materială pentru familie. „Jgheabul spart” simbolizează sărăcia extremă din poveste. Astfel de condiții de viață mizerabile creează inevitabil o situație conflictuală între soție și soț. Relațiile din familie sunt și mai agravate atunci când „bătrânul” nu folosește șansa de a rezolva problemele materiale existente și refuză să folosească răscumpărarea oferită de pește.

Care este motivul acestui refuz? Se pare că nu intenționează să își îmbunătățească situația materială – este mulțumit cu totul așa cum este. Este foarte posibil ca el să fi fost pur și simplu înspăimântat de această soluție „magică” a „peștelui vorbitor” și să fi manifestat obișnuita sa ezitare de a întreba ceva, cu atât mai puțin de a cere.

Bătrânul a dat dovadă de o abstinență totală și de o formă extremă de caritate în dorințele sale, care sunt caracteristice comunității tradiționale a popoarelor din România autocratică și viziunea lor predominantă asupra lumii. Chiar și astăzi, majoritatea rușilor moderni percep banii, mândria și puterea ca pe un semn al răului, deși în paradigma occidentală a lumii, aceste componente sunt cele care îi motivează pentru prosperitatea materială și pentru realizarea libertății și independenței.

Această situație din poveste poate fi văzută ca o componentă problematică a nivelului social și patrimonial al conștiinței tradiționale, implicând, în special, o situație de sărăcie în majoritatea familiilor și în societate în general. Cele mai multe dintre problemele vieții în familie și în sfera domestică sunt legate de ea.

Parabolă morală și psihologică, poveștii, poate fi văzut prin deducțiile filosofiei lui Kant și ale unor buddhisme, aproape Zen tibetane. „Bătrânul se străduiește să obțină o stare de „pace”, dar propria voință este extrem de slabă, din cauza lipsei altor dorințe. Din cauza lipsei sale practice de voință, comportamentul său este subordonat voinței „bătrânei”, care este jumătatea lui.

Din punct de vedere psihanalitic, „bătrânul” este întruchiparea unei „minți pure”, care înțelege clar legile universului. O acceptă cu stoicism. „Bătrânul” este de acord cu ordinea sa clară și neschimbată, nu se opune și nu contestă nimic, ci doar servește dorințele celorlalți, îndeplinind comenzile lor. Deși pare a fi o înțelepciune superioară, autorul îl numește „ignorant”, pentru că nu a înțeles „știința” necesității de a „cunoaște locul”. În acest context, autorul exprimă o credință populară, care este ridicată la rang de morală a poveștii.

Morala se adresează „bătrânului”, dar nu și „bătrânei”, pentru că el trebuie, ca un cap, să-i frâneze „dorințele” nebunești și dorințele infinite. Pentru aceasta, „mintea” trebuie să aibă o voință puternică. În limbajul lui Kant, rațiunea pură trebuie să fie învestită cu spirit practic și să dea dovadă de putere proprie. Pentru ca „bătrânul” să înțeleagă acest lucru, povestea îl readuce la „troaca spartă”, la starea inițială, pentru o nouă încercare de a regândi viața și de a o lua de la capăt pe baza „științei amare” pe care a primit-o viața.

„Bătrânul” – mintea trebuie să învețe să trăiască cu „bătrâna lui femeie” – dorințele, sentimentele și emoțiile, lecția principală – armonia și fericirea în viață depinde de armonia dintre minte și dorințe. Pentru aceasta mintea trebuie să devină activă. Acest lucru implică o cunoaștere clară a ceea ce dorește și a modului în care poate afecta evoluțiile ulterioare, iar toate dorințele trebuie să fie semnificative. În caz contrar, o criză permanentă este inevitabilă – o minte inactivă devine o sursă de nesiguranță și de multe griji, de suferință trupească și de pierderi materiale. Dorințele nerezonabile și nestăpânite, în acest caz, nu vor face decât să înmulțească durerile și să facă povara pierderii insuportabilă.

Un demers conștient de acceptare a necesității unității minții și a dorințelor este o cale de maturizare spirituală, atât pentru individ, cât și în raport cu întreaga comunitate de oameni. Înțelegerea acestei necesități duce la o armonie între conștiința de sine a individului și relațiile sociale. Conform filozofiei unui alt savant german, Max Weber.

Povestea oferă un model pentru arhetipul personalității umane:

1. Contemplativul, „mintea pură”, potrivit lui Kant, este un om bătrân

2. Un suflet aspirațional, nerezonabil, subconștient, ca o femeie, este o femeie bătrână.

Esența problemei revelate alegoric în poveste este ierarhia inversată a puterii în om și dominația Dorințelor nerezonabile asupra Minții, care le îndeplinește cu supunere. Imaginea „jgheabului spart” ca imagine a discordiei și a fragmentării dintre mintea lipsită de voință și dorințele nelimitate și nebunești ale sufletului. Din această stare interioară a omului, totul se transferă în relațiile exterioare dintre sexe și în inegalitatea socială a societății.

În ceea ce privește contextul politic, Unii critici o văd ca pe o problemă internă a Rusiei care se scufundă în criza tot mai profundă a ierarhiei patriarhale a sistemului autocratic. Același lucru este valabil și pentru situația politicii externe în lume, unde rolul de „peștișor auriu” este atribuit Rusiei, care este gata să dea o lecție „bătrânei” Anglia.

O astfel de poveste aparent copilăroasă, dar profund versatilă, a marelui geniu rus Alexander Sergheevici Pușkin.

Articolul este alcătuit pe baza: lucrării științifice a doctorului în filosofie Andrey Myasnikov „Înțelegerea filosofică modernă a basmului lui Pușkin”.. Pușkin „Despre pescar și peștișor” și materiale din activitatea profesorilor și practica educațională a personalului de la Casa de copii Solnyshko RK domsolnyshko.kz/o-nas/o-detskom-dome/