Ce să faci dacă viața trece pe lângă tine

„Dacă nu există plăcere în viață, trebuie să inventezi un sens.” (Diogene din Sinops).

Sentimentul de goliciune și de lipsă de sens al vieții îi cuprinde chiar și pe oamenii talentați și de succes, iar motivele sunt atât personale, cât și externe. Psihicul nostru este un sistem de autoreglare care uneori se entuziasmează, este într-o stare activă în timpul unor evenimente sau relații complicate și invers, se odihnește, „intră în adormire”. Sărbătorile nu pot continua la nesfârșit, e timpul să strângem decorațiunile până la următorul spectacol.

Cine caută, să găsească

„Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide; căci oricine cere primește, cine caută găsește, și celui ce bate i se va deschide” (Evanghelia după Matei, cap. 7, art. 7-8).

Ca de obicei, pentru a înțelege un fenomen sau un proces complex, trebuie să îl descompui în elemente mai simple și mai accesibile. Conceptul de „viață” este atât de multidirecțional și multifactorial, încât fiecare dintre cele câteva miliarde de oameni este capabil să-l interpreteze în felul său propriu. Așa că trebuie să recunoști singur ce sens pui în acest cuvânt, fără a face abstracție în mod deosebit și fără a te adânci în metafizică, hoarde de gânditori și filosofi au făcut-o de mult înaintea ta și cu un succes mai notabil.

„Dacă acum regreți că nu ți-a ajuns viața, peste multe secole vei avea impresia că viața ta este un accident..” (Kobo Abe).

Să ne uităm la percepția noastră asupra vieții prin intermediul interconexiunilor cu alți oameni. Suntem obișnuiți să ne vedem propriile succese și atitudini prin intermediul atitudinilor și evaluărilor celorlalți. „Am nevoie de o a doua diplomă universitară”, auziți în replică: „Așa este, vă putem ajuta. Și dacă auziți îndoieli: de ce, este prea scump, ideea este posibil să eșueze…

Chiar dacă ți se pare că „toată lumea s-a săturat”, „o să fug”, imaginează-ți pentru o clipă că țara este pustie și că tu ești singurul rămas ca „proprietar de drept al fabricilor, palatelor și vapoarelor” (©). Care este sensul și valoarea unei astfel de vieți fără prezența altor ființe proteice cu sisteme nervoase foarte bine organizate??

„Viața este atât de scurtă încât fiecare zi este o mare răsplată și o mare consolare” (. Emerson).

De aceea, sentimentul că viața se scurge apare adesea tocmai pe fondul realizărilor altora sau al unei viziuni „încărcate”, pozitive asupra lumii… Și nu este vorba de numărul de fabrici, de soți, de diplome de studii, ci de calitatea percepției, de evaluarea fiecărui moment al vieții.

„Mă întreb de unde luăm sensul pe care îl atribuim chiar și lucrurilor fără sens?..” (Frederic Beigbeder).

O tehnică elementară, întrebați 5-6 oameni de astăzi, care este sensul vieții pentru ei, cum își mențin interesul pentru ceea ce se întâmplă, cum depășesc crizele, singurătatea, sentimentul de tranzitivitate… Veți auzi cu siguranță ceva nou, util, surprinzător, veți putea să vă reevaluați opinia și importanța dumneavoastră în mediul social. Adevărurile simple sunt cele mai puternice.

Home training „Sunt în centrul universului”

„Singurătatea este esența naturii tale. Poți încerca să uiți de el, poți să-ți găsești prieteni și iubiți, poți să te amesteci în mulțime….. Dar orice ați face, va rămâne afară. În adâncul sufletului, singurătatea ta rămâne neschimbată.” (Elchin Safarli).

Dacă vă imaginați viața ca pe un model solar-planetar, atunci, desigur, vă aflați în centru, ca un cheag concentrat de energie individuală, pe care o schimbați cu alții, desenați un cerc. În jurul tău există mulți spectatori și admiratori, critici și antagoniști care contează cel mai mult în viața ta (soți, părinți, rude), desenează cercuri largi cu cele mai intime și influente persoane și scrie-le numele în fiecare dintre ele.

Urmează persoanele care contează indirect, indirect, mai puțin (prieteni, colegi de muncă, cunoștințe); încercuiți cercuri mai largi cu nume. Următorul: autorități științifice, literare, artistice, religioase și asociații a căror opinie este importantă pentru dumneavoastră, cercurile se extind încă. Acest tipar egocentric poate fi continuat, în funcție de cine este implicat în perspectiva ta și de modul în care aceasta îți modelează viziunea asupra vieții.

Acum puteți analiza: faptul este că fiecare persoană din mediul vostru fie creează, fie distruge. Nimeni nu poate fi complet neutru, oricine are o încărcătură pozitivă sau negativă asupra ta. Verifică cercurile centrale cu reprezentanții familiei, în ce fel ajută sau împiedică părinții; nuanțează aceste câmpuri cu verde dacă totul îți convine, și cu roșu dacă te supără.

Verificați toate cercurile, care pot să alterneze sau să formeze o pată monolitică, în felul următor. Veți avea un model vizual al nuanței de viață care predomină în centru și la periferie: acord (verde) sau opoziție (roșu). Principalul lucru nu este de a contrasta relațiile cu oamenii la nivel de „bine-rău”, este doar un aspect comparativ. Apusul este necesar pentru ca următorul răsărit să vină. Chiar și cu o singură persoană, polul de comunicare se poate schimba în mod repetat de la „plus” la „minus”.

Nu trebuie să vă fie frică sau timid să ajungeți la concluzii veridice, acum puteți vedea ce oameni, în ce domeniu al vieții, vă obosesc, vă consumă energie. Acești manipulatori sunt cei care te fac să te simți inferior, înapoiat, pentru că este mult mai ușor să-ți controleze gândurile și motivele… ei sunt cei care, în mod deliberat sau inconștient, te forțează să joci după propriile reguli – ai nevoie de aprobare, de acceptare din partea prietenilor și rudelor sau a superiorilor tăi, continuă să încerci.

Ai fi surprins să constați că unele relații familiare, tolerate, te „sufocă” la propriu, te încetinesc și te opresc în pragul unor noi descoperiri, al unor noi relații. De aceea, ți se pare că viața trece pe lângă tine, că ești vinovat de tot, că ai pierdut din vedere ceva foarte important, deși există toate realizările stereotipice: familie, muncă, credite, griji, muncă.

Momentul adevărului

„Înainte de a cunoaște sensul vieții, aceasta a fost deja schimbată cu una nouă.” (George Carlin).

Odată ce îți dai seama cine te împiedică să mergi mai departe și să te bucuri de fiecare clipă, cine îți irosește în liniște ratingul de viață, vei avea o explozie bruscă de energie, asemănătoare unei epifanii. Este inconfundabil, ca o gură de aer după adâncuri. Acesta este momentul să rezolvi o încrengătură de conflicte familiale sau profesionale, să îți exprimi adevărata părere, să pui capăt relațiilor supărătoare, toxice, indiferent de gradul de apropiere și rudenie. Apoi, fluxul vieții se reia, devine din nou turbulent, interesant și util.

Adevărul este că creierul nostru șiret se concentrează în primul rând pe atingerea unor obiective mai simple, mai directe. De exemplu, multe femei încearcă să mențină ordinea și curățenia în concentrații inimaginabile, petrecând mult timp și resurse pentru a face ferestrele să strălucească și cupe paralele între ele. instrucție 1 În. Și apoi se întreabă de ce nu mai există timp sau dorință pentru autodezvoltare și autopromovare. Să cadă în isterie, că „viața nu e bună” și să treacă pe lângă ea. Dar a fost alegerea ta, decizia ta – o fațadă strălucitoare fără nimic în spatele ei sau o clădire „vie”, plină de viață.

La fel se întâmplă și cu relațiile: dobândim treptat conexiuni familiare, „convenabile”, pe care creierul le percepe ca fiind acceptabile. Soțul abuziv pare mai ușor de înțeles și mai „necesar” decât „singurătatea” și teama de necunoscut. La urma urmei, după un divorț va trebui să-și remodeleze literalmente întreaga viață și nimeni nu garantează o recompensă, pot exista dificultăți financiare, schimbați opiniile celor dragi.

Deși multe victime ale relațiilor abuzive experimentează, de asemenea, un „flash energetic”, o fântână de emoții după o despărțire. Și acest lucru nu se datorează absenței unei surse de iritare în persoana agresorului, ci acumulării de resurse interne care au fost cheltuite anterior pentru a neutraliza, a echilibra situația conflictuală.

Așa că trebuie să-ți reanalizezi conceptele și „idealurile” despre viața „reală”, ce este mai important: ordinea, un salariu stabil, un program strict sau improvizația și improvizația, opțiunile sunt multe. Restul este o muncă în curs de desfășurare: alegeți domeniile de viață pe care doriți să le „stimulați”.

Amintiți-vă că „viața” este alcătuită din mai multe componente; notați, de exemplu, 10 categorii arbitrare (aspect fizic, ciclism, creativitate, slăbire, renovare, turism, artizanat, bucătărie, floricultură, creșterea cămilelor). Clasifică-le de la 1 la 10 în funcție de relevanță și de nevoile tale, concentrându-te pe cele mai importante 2-3. Voila, a mai rămas un ultim act de făcut: să te ridici de pe canapea.

Mulți psihologi insistă asupra faptului că acțiunile și deciziile tale sunt responsabilitatea ta exclusivă, ceilalți nu au nimic de-a face cu asta. Evident, aceasta este o afirmație exagerată și tendențioasă, aproximativ la fel ca „gândește pozitiv”. Nu există așa ceva și nu are rost să o respingem. Ca și cum am fi de neatins, aflați într-un vid și emanând har divin. Tot ce facem e să iertăm ranchiuna și să zâmbim, să salutăm și să zâmbim. De altfel, resentimentul este o emoție normală, atâta timp cât nu devine un sentiment compulsiv și distructiv.

O altă păcăleală vastă este aceea de a îndemna la acte active de bunătate, de grijă, de dedicare a vieții în slujba oamenilor. Să spunem că hrănesc câinii vagabonzi de dimineața până seara și ud florile moarte de pe trotuare. Ce beneficiu, ce plăcere, ce emoție de a te simți viu și decent?

Societatea noastră structurată și funcțională a monopolizat de mult timp dreptul de a face acte de umanitate și compasiune. Există spitale și adăposturi pentru toți cei defavorizați, serviciul public de udare acolo unde este nevoie de el. Apelurile la datorie civică și tricotarea de eșarfe călduroase în căminele de bătrâni au fost relevante într-o perioadă în care existau lipsuri materiale și o lipsă de medici sau asistenți sociali calificați.

„Fă ceea ce trebuie să faci și fii ceea ce vrei!” (Marcus Aurelius).

Sarcina ta este de a purta de-a lungul anilor conștientizarea propriei lor unicități, unicitate, indiferent de poziția celorlalți, pentru că „nu suntem louidor (monede), pentru a mulțumi pe toți” (O. de Balzac). Ați pierdut deja prea mult timp încercând să păreți mai buni, să câștigați aprobare, dar acest ritual inutil nu a făcut pe nimeni să se simtă mai confortabil sau mai cald.

„Opinia altora este opinia celor care nu sunt întrebați” (Bruce Willis).

Ești liber să alegi cu cine să comunici, când să comunici, despre ce să comunici, ce să faci, când să faci. Nu trebuie să dovedești că ești decent, inteligent, citit, responsabil, nu trebuie să ascunzi furia și dezgustul sau mizeria de pe birou, este mediul tău, elementul tău.

„Nu-mi pasă ce crezi despre mine. Nu mă gândesc deloc la tine.” (Coco Chanel).

Nu trebuie să răspunzi la nevoile și convingerile altora, nimeni nu va „verifica” dacă ești cu adevărat fericit și mulțumit. Nu există patroni sau autorități în lume care să-ți poată transforma viața într-o fântână sclipitoare de bunătate și încredere. Îți poți transcende cu ușurință greșelile și stereotipurile cu ajutorul criticilor și cenzurii celor din jur, poate că ei sunt mai geloși pe tine decât tu pe ei. Cea mai grea treabă este să lucrezi cu tine însuți.

„Viața este prea scurtă pentru a ne permite să ne întristăm din cauza ei” (B. Disraeli).

Doar atunci când începi să preiei controlul asupra fiecărei clipe din viața ta îți va lumina sufletul. Viața ta și conștiința ta sunt singurul bun pe care îl ai și îl deții necondiționat și din toată inima, folosește-l la potențialul său maxim pentru dezvoltarea, fericirea și plăcerea ta.

Ce să fac acum cu acest sentiment de lipsă de sens, de tranzitivitate, de abandon? Răspunsul este paradoxal – să te bucuri. Acesta este momentul perfect pentru a atinge culmea iluminării morale, când sufletul absoarbe cu lăcomie cele mai mici nuanțe ale ceea ce se întâmplă și este capabil să asculte și să empatizeze… În această stare au apărut capodoperele lui Baudelaire, Pușkin și o mulțime de alți poeți, scriitori, muzicieni.

Dacă ați reușit să vă dați seama că vă simțiți nesigur, că vă lipsește ceva important și necesar, înseamnă că există ceva cu care să vă comparați, un navigator interior, un drum care vă cheamă…