10 dintre cele mai faimoase picturi ale lui Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci a fost un geniu care a excelat în multe domenii, fiind cunoscut ca un inventator, om de știință, arhitect, sculptor și scriitor talentat. Dar cele mai mari înălțimi pe care acest strălucit reprezentant al Renașterii italiene le-a atins în arta picturii. Deși numărul de tablouri care au supraviețuit este mic, calitatea contribuției sale ca artist la cultura mondială este imensă. Prin cunoașterea detaliată a anatomiei umane și prin măiestria cu care redă lumina pe pânză, opera lui da Vinci a reprezentat un pas important spre realism. Opera sa a avut o influență directă asupra dezvoltării ulterioare a picturii în Europa și nu numai. Iată zece dintre cele mai cunoscute capodopere din pensula lui Da Vinci.

O trecere în revistă a celor mai cunoscute picturi ale lui Leonardo da Vinci

Nominalizare	loc	Activitatea	rating
O trecere în revistă a celor mai cunoscute picturi ale lui Leonardo da Vinci	10	Adorația magilor	4.5
9	Madonna Litta	4.5
8	Buna Vestire	4.5
7	Madonna și garoafa	4.6
6	Sfânta Ana cu Madona și Pruncul Iisus	4.7
5	Portret de Ginevra de Benchi	4.7
4	Ioan Botezătorul	4.7
3	Doamna cu hermină	4.8
2	Madonna în stânci	4.9
1	Mona Lisa	5.0

Adorația magilor

Evaluare: 4.5

Această lucrare timpurie a fost scrisă în 1480, la comanda călugărilor augustinieni de la mănăstirea San Donato, situată în Scopeto, lângă Florența. Trebuia să împodobească altarul principal al mănăstirii, dar nu a fost niciodată finalizată din cauza plecării artistului la Milano. Această pictură înfățișează binecunoscuta scenă din Evanghelie. Trei magi, urmați de o stea călăuzitoare, au venit la Betleem pentru a-i oferi darurile lor lui Hristos cel nou-născut. De asemenea, pe pânză sunt pelerini care o înconjoară pe Maria și copilul ei și călăreți în fundal.

Compoziția pare foarte armonioasă, iar partea centrală a lucrării este închisă într-un triunghi cu mama lui Iisus în vârf. Ea iese în evidență pe fundalul celorlalte personaje într-o postură liniștită și senină. Pentru a pune în evidență figura principală, da Vinci schimbă ușor perspectiva, făcând ca Madona și Pruncul să pară puțin mai mari. Se crede că tânărul din dreapta este artistul însuși la o vârstă fragedă (avea aproximativ 30 de ani când a fost realizată această lucrare).

Madonna Litta

Evaluare: 4.5

Pictura își datorează numele modern familiei Litta din Milano, care a deținut-o timp de mai multe secole. Da Vinci a pictat-o inițial pentru conducătorii din Milano. Reprezentarea unei femei care ține un copil în brațe a fost un subiect foarte popular în picturile de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Madona Litta se distinge dintre operele celebrului artist prin armonia formelor, simetria compoziției, precum și prin echilibrul dintre lumină și umbră.

Tabloul este o lucrare de mare încărcătură emoțională, conținând un înțeles implicit, dar inteligibil pentru privitorul atent. Judecând după firele de pe hainele femeii, inciziile speciale de alăptare obișnuite la acea vreme erau deja protejate, ceea ce înseamnă că bebelușul era în faza de înțărcare. Dar se pare că, neputând să suporte plânsul jalnic al copilului, mama lui a rupt în grabă copcile și l-a hrănit. În mâna stângă a bebelușului poate fi văzut un obraz – se știe că Da Vinci iubea păsările, iar în arta sa acestea simbolizau sufletul uman.

Buna Vestire

Evaluare: 4.5

Această pictură a fost creată de tânărul Leonardo da Vinci în atelierul în care a studiat cu pictorul Andrea del Verrocchio. Se bazează pe relatarea evanghelică a apariției Arhanghelului Gabriel în fața Fecioarei Maria, care îi spune că a fost aleasă pentru a fi mama lui Hristos. Mesagerul ceresc ține în mâna stângă un crin alb, simbolizând puritatea Mariei. Scena înfățișează un peisaj vast, cu copaci, munți și un râu în depărtare, cu nave navigând în fundal. Această soluție, spre deosebire de reprezentarea tradițională în interior a acestui eveniment biblic, a permis intensificarea impresiei și sublinierea solemnității momentului.

Deși face parte din primele lucrări ale lui da Vinci, ea transmite deja un sentiment puternic al individualității și talentului înnăscut al artistului. A fost unul dintre primii artiști din vremea sa care a acordat o asemenea atenție peisajului de fundal, de asemenea, nimeni altcineva înaintea lui nu a putut desena cu atâta atenție și realism faldurile draperiilor.

Madonna și garoafa

Evaluare: 4.6

Da Vinci a pictat această lucrare într-un moment în care devenise deja un artist independent și proprietar al propriului său atelier, după cum reiese din documentele florentine. Conform notelor artistului și scriitorului Giorgio Vasari, contemporan al lui Leonardo, Madona cu garoafe a fost destinată papei Clement al VII-lea.

Tabloul descrie contrastul dintre o mamă calmă și plină de viață și un copil spontan și plin de energie care se străduiește să ajungă la floarea din mâna ei. Garofița roșie care atrăgea atât de mult atenția pruncului umple scena de dramatism, căci în contextul simbolismului religios al vremii ea reprezenta viitoarea patimă a Domnului. Combinația de culori a hainelor Madonnei se armonizează cu peisajul montan din fundal, iar utilizarea tehnicii sfumato creează o impresie de detașare pe chipul ei.

Sfânta Ana cu Madona și Pruncul

Evaluare: 4.7

Comandat de biserica florentină Santissima Annunziata pentru altarul superior. Stilul iconografic folosit aici, numit „Ana din Trei”, care o înfățișează pe Fecioara Maria împreună cu mama sa Ana și Pruncul Hristos, vine în Italia din nordul Europei continentale, unde s-a dezvoltat o tradiție de venerare a Sfintei Ana. Este greu să nu remarci originalitatea cu care Leonardo a aranjat cele trei personaje ale subiectului: Maria stă în poala Anei în timp ce aceasta din urmă se pregătește să-și ia fiul care încearcă să călărească un miel. În realizarea acestui tablou, artistul s-a îndepărtat semnificativ de tradițiile stabilite de predecesorii săi. Neplăcându-i bătrânețea sau ofilirea care o însoțește, el a descris-o pe bunica lui Hristos ca pe o femeie frumoasă și tânără, a cărei vârstă este abia perceptibilă…. În plus, nu există solemnitate religioasă, iar decorul este prezentat ca fiind intim, chiar și cu un strop de umor.

Grupul central este înscris vizual în piramidă, ceea ce a permis crearea unui sentiment de întregire a compoziției. Ea este, de asemenea, evidențiată prin utilizarea luminii și a contrastului de culori. Fețele zâmbitoare sunt accentuate cu un ușor sfumato, tipic stilului lui Da Vinci. Figurile se află într-o poziție ridicată în raport cu privitorul, ceea ce subliniază caracterul lor ales, destinat unui scop mai înalt.

Portret de Ginevra de Benci

Evaluare: 4.7

Una dintre primele lucrări ale lui Leonardo, probabil comandată de omul de stat venețian Bernardo Bembo. O înfățișează pe poeta Ginevra d’Amerigo de Benchi, iubirea platonică a lui Bernardo. În această perioadă, artistul se afla încă sub influența profesorului său Verocchio, precum și a școlii populare de pictori olandezi, ceea ce se reflectă în severitatea liniilor, în pielea palidă, netedă și nerealistă, ca de marmură, și în gama limitată de culori. Fața fetei contrastează puternic cu tufișul de ienupăr din fundal. Interesant este faptul că cuvântul italian pentru ienupăr (ginepro) este consonant cu numele ei. Un portret atipic în Renaștere al unei femei pe stradă, pe atunci se obișnuia să se picteze doamnele în interior.

Experții care au văzut tabloul pentru prima dată au avut inițial îndoieli cu privire la atribuirea sa, deoarece Da Vinci se concentra aproape întotdeauna pe mâini, iar aici era o imagine pectorală. Cu toate acestea, s-a descoperit ulterior că fusese tăiat (partea inferioară a acestuia era probabil deteriorată). Acest lucru este evidențiat atât de schița mâinilor femeii găsită, corespunzătoare portretului, cât și de coroana pictată pe reversul pânzei cu un fragment care lipsește cu desăvârșire.

Ioan Botezătorul

Evaluare: 4.7

Ioan Botezătorul este una dintre capodoperele târzii ale lui Da Vinci. Nu seamănă cu alte lucrări ale artistului, căruia îi plăcea să înconjoare personajele biblice cu decoruri naturale bogate. Dar fundalul solid și întunecat este foarte expresiv pentru figura lui Ioan, care, de altfel, nu este deloc conformă cu canoanele general acceptate. În locul bărbatului ascetic, în vârstă sau de vârstă mijlocie, cu o expresie severă a feței, găsim un tânăr efeminat, cu un zâmbet blând, enigmatic, asemănător cu cel al lui Joconde și cu șuvițe de păr bine îngrijit care îi cad până la umeri.

Cu toate acestea, pictura include toate atributele necesare ale Sfântului Ioan: haina de lână, crucea de trestie subțire, degetul arătător îndreptat spre cer. Modelul pentru această imagine a fost Salai, pe atunci elev al lui Leonardo. Stilul picturii sugerează că artistul a fost unul dintre inițiatorii manierismului, care mai târziu a devenit foarte popular în arta europeană occidentală.

Doamna cu hermină

Evaluare: 4.8

Dovezile istorice indirecte sugerează că este vorba despre un portret al Ceciliei Gallerani, amanta Ducelui de Milano, care a fost un susținător al operelor lui Da Vinci. Fata este îmbrăcată într-o rochie destul de simplă pentru acele vremuri, poartă o șapcă transparentă pe cap, iar fruntea îi este decorată cu un voal subțire. Spre deosebire de majoritatea portretiștilor din secolul al XV-lea, Leonardo prefera să picteze oamenii nu strict din profil sau din plin, ci într-o ușoară întoarcere a corpului cu capul întors în partea cealaltă, care însuflețește figura și scoate în evidență linia umerilor și a gâtului. În acest tablou particular, a conferit personajului feminin un pic de mister.

Cecilia ține în brațe o hermină albă. La acea vreme, pisicile nu erau foarte răspândite în rândul aristocrației italiene, iar mulți dintre ei păstrau aceste animale exotice ca animale de companie. Având în vedere înclinația artistului pentru simbolism, hermina este probabil reprezentată aici cu un motiv anume. Cuvântul grecesc pentru acest animal este „gale”, un sinonim pentru Hallerani. De asemenea, hermina era cunoscută ca simbol al purității (din punct de vedere al moralității curtenești, o doamnă putea fi favorita unui nobil puternic și totuși să fie formal nepătată, spre deosebire de curtezane).

Madonna în stânci

Evaluare: 4.9

Madonna în stânci a fost pictată pentru a fi plasată deasupra altarului din capela San Francesco Grande din Milano. Intriga corespunde Evangheliei apocrife a lui Iacob, care relatează întâlnirea Mariei cu Hristos și cu Ioan Botezătorul, a cărui mamă l-a ascuns în deșert atunci când Irod a exterminat copiii din Betleem. Artistul a legat cu măiestrie personajele într-o singură compoziție prin gesturi și posturi. Lira sterlină oferă un fundal misterios și mistic și face ecou la scena tradițională de Crăciun din Peștera Lira.

Cele patru figuri de pe pânză sunt grupate armonios într-o piramidă, contururile lor fiind atenuate de un joc subtil de lumini și umbre. Ambele sunt tipice pentru opera lui Da Vinci. În plus, prin intermediul umbrelor, artistul a transmis frumos profunzimea și volumul. Pictura există în două versiuni. Prima dintre acestea nu a fost acceptată de călugări pentru că nu era conformă cu canoanele bisericești (fără aureolă, fără cruce și alte câteva detalii), așa că Leonardo și-a însărcinat elevii să picteze o a doua pânză, dar nu a fost implicat decât foarte puțin în acest proces.

Mona Lisa

Evaluare: 5.0

„Portretul doamnei Lisa del Giocondo” este considerat a fi apogeul operei lui Leonardo da Vinci și cel mai bun exemplu de pictură renascentistă din Italia. Mai mult, este în prezent unul dintre cele mai cunoscute și mai ușor de recunoscut tablouri din lume. Istoricii de artă au ajuns la concluzia că portretul o înfățișează pe Lisa Gherardini, soția unui negustor de mătase din Florența. Potrivit contemporanilor, această pictură a ocupat un loc special în viața lui Leonardo – de obicei reticent să lucreze la comandă, artistul a acordat „Mona Lisa” aproape tot timpul său, chiar și atunci când era ocupat să lucreze la alte lucrări. S-a străduit să o perfecționeze, folosindu-și pe deplin toată experiența și talentul înnăscut.

Compoziția și coloritul picturii sunt recunoscute ca fiind exemplare și, de asemenea, pune cel mai bine în valoare tehnica unică sfumato care umple pânza cu lumină difuză, făcând ca fața femeii să pară aproape vie. Privirea neobișnuită, aproape obsedantă a „Giocondei” și zâmbetul ei ușor și enigmatic au atras atenția nu numai a profesioniștilor din domeniul artei, ci și a psihanaliștilor. Sigmund Freud l-a descris ca fiind întruchiparea constrângerii și a seducției, a iubirii și a amenințării în același timp. Spiritualitatea intelectuală a chipului din portret este încadrată în peisajul montan fantezist, aproape fantastic, din depărtare.