Cum să nu mai fii în control

Prima întrebare pe care o poate avea cititorul este: „De ce trebuie să încetezi să mai controlezi totul??”Capacitatea de a controla, voința, capacitatea de a se ține în frâu determină maturitatea unei persoane. Controlarea nevoilor și a reacțiilor spontane înseamnă anticiparea și gestionarea vieții tale – cheia unei vieți împlinite în care incertitudinea este redusă la minimum. Capacitatea de a controla influențează dacă o persoană își va atinge obiectivele de viață și dacă va fi eficientă în profesie, în viața personală sau socială.

De fapt, toți oamenii au o nevoie de control, ajută o persoană să supraviețuiască, în detrimentul reducerii la minimum a riscurilor posibile. Dar gradul în care această nevoie este exprimată variază. Uneori poate depăși ceea ce este rezonabil și se poate transforma într-un control total, care nu mai este util, ci împiedică.

Dorința de a avea mereu o mână pe puls, de a avea putere asupra tuturor proceselor, atât interne, cât și externe, este plină de teamă constantă, de vinovăție, dacă ceva nu a mers bine, de nemulțumire față de ei înșiși și față de mediul înconjurător, de iritabilitate crescută.

Cei care controlează excesiv nu sunt capabili să lase lucrurile să meargă de la sine, Sunt incapabili să se adapteze la realitatea în continuă schimbareși, în fața a ceea ce nu poate fi controlat (boală, moarte, forță majoră etc.), se găsesc complet neputincioși.

Controlul intern. Eu dețin controlul

Într-un mod sănătos, o persoană își analizează acțiunile, gândurile și consecințele. Lael deduce dacă deciziile sale sunt corecte sau greșite, pe baza acestei analize. Apoi, având în vedere acest lucru, își ajustează comportamentul viitor. Acest lucru este normal, un control intern constructiv.

Încercarea de a se controla, de a-și gestiona starea interioară, este o parte normală a maturizării.Dar atunci când o persoană își reține sentimentele, nu-și permite nicio expresie spontană și își suprimă naturalețea, aceasta indică un control distructiv... El învață să nu-și dea frâu liber sentimentelor și expresiilor corporale în copilărie. De obicei, cei care controlează excesiv provin de la copii care au fost rușinați pentru orice emoție („Nu mai plânge – nu o supăra pe mami”), au reacționat negativ la orice manifestare spontană („Poartă-te frumos”, „Nu țipa – nu ești în pădure”) sau pur și simplu au arătat puțin interes față de sentimentele și experiențele copilului. Un astfel de copil se obișnuiește treptat cu faptul că sentimentele sale sunt neimportante și chiar periculoase, pentru că mama sa îl poate iubi dacă plânge, face zgomot, face prostii etc.. să se comporte într-un mod adecvat vârstei. Trebuie să înveți să te adaptezi la oamenii din jurul tău și, de preferință, să nu mai simți absolut nimic. Cu această atitudine intră la vârsta adultă și descoperă că singurul mod eficient de a interacționa cu lumea din jurul lor este să se suprime pe ei înșiși, să se auto-suprime. Numai în acest fel poate supraviețui și nu poate provoca mânia și resentimentele celor importanți pentru el.

Se pare că nevoia de a ține totul sub control este un mecanism de protecție psihică, care sa născut în copilărie. Inițial, a fost adaptivă, adică.. a oferit o oportunitate de a supraviețui. Dar, treptat, a devenit un control atotputernic (un termen psihologic care înseamnă o credință inconștientă în capacitatea cuiva de a controla totul) și a devenit singurul scenariu posibil pentru a trăi și a interacționa cu sine și cu ceilalți.

Reversul acestui comportament este o răceală excesivă, o independență stresată și o inaccesibilitate la contactul apropiat. O persoană căreia îi este greu să simtă pentru ea însăși are o capacitate redusă de a înțelege și de a empatiza cu ceilalți. Ca urmare, el suferă de singurătate.

Consecințele negative ale supracontrolului intern includ, de asemenea, diverse boli psihosomatice. Pentru că emoțiile care nu sunt evacuate rămân în corp sub formă de crampe musculare, crampe, etc.. Incapacitatea de a reacționa la semnalele corporale și tendința de a le suprima pot avea, de asemenea, consecințe grave asupra sănătății. O persoană ignoră foamea, oboseala, alte nevoi. Ca urmare, se îmbolnăvesc adesea, suferă de insomnie, tulburări alimentare etc..

Control extern. Eu îi controlez pe ceilalți

Nevoia acută de control este rareori limitată la sine și de obicei se extinde la ceilalți. Ei au sentimentul că trebuie să controleze nu numai starea lor de spirit, ci și întregul lor mediu – să aibă mâna pe pulsul lumii, să aibă autoritate asupra tuturor proceselor. Acest lucru îi facilitează confruntarea cu necunoscutul, ceea ce îi induce un sentiment de neputință și o anxietate intolerabilă.

Controlul total devine un mod de a face față acestor experiențe dureroase. Dacă vă calculați cu atenție toate riscurile și vă pregătiți pentru toate eventualitățile, puteți fi încrezător și calm în privința rezultatului. Acest model de comportament este de obicei dominant la cei care controlează excesiv. Așa că trebuie să știe mereu unde sunt copiii și soțul lor, ce fac subordonații lor. Ei sunt pregătiți pentru toate întrebările care le pot fi adresate la un interviu de angajare; nu pot trăi fără agenda lor, în care își notează toate problemele și sarcinile; au întotdeauna numerele de urgență la îndemână etc..

Să fii bine pregătit, capabil să planifici și să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta nu este atât de rău în sine. Dar, ca orice în viață, există și o altă față a acestui control extern excesiv – responsabilitate excesivă, perfecționism și nevoia de a-i controla pe ceilalți.

Control și supraprotecție

Adesea, nevoia de a controla se prezintă sub sosul grijii.Supracontrolerul încearcă să nu lase nimic să-i scape din vedere, să se asigure că copiii și-au făcut temele, că soțul și-a mâncat prânzul, că mama a cumpărat medicamentul potrivit etc..Toți cei dragi devin victime ale hiper-pătimirii și grijii mascate în control. Acest lucru îi face incapabili să își asume responsabilitatea pentru propriile vieți și greșeli și le răpește autonomia. Iar acest control provine dintr-un sentiment de anxietate și neputință, care provine din faptul că cel care controlează excesiv nu are încredere în el însuși, în cei dragi sau în viață în general. Realitatea exterioară este prea nesigură pentru ei, oamenii sunt doar o captură, sunt predispuși să îi dezamăgească în orice moment. Dar, dacă vă supravegheați singuri, vă puteți liniști puțin. Persoana se amestecă în viața celor dragi și monitorizează tot ce se întâmplă, de ex.. le dă sentimentul că pot să-și influențeze viața și să se protejeze de neprevăzut.

Control și putere

Controlul celorlalți se poate naște nu din anxietate, ci din dorința de a controla viețile altora. În cele mai multe cazuri, nevoia de putere nu este recunoscută și poate apărea pentru ei înșiși sau pentru alții ca o dorință de îngrijire și o dorință reală de a ajuta.

A fi informat despre ceea ce se întâmplă în viața partenerului, părintelui sau copilului lor nu numai că ameliorează anxietatea, dar oferă și o oportunitate de manipulare.

Întrebări simple „Ce mai faci??”, „Unde ai fost?”, „Ce ai făcut astăzi??” poate să nu fie o manifestare a unei preocupări reale. În spatele acestui lucru se ascunde dorința de a ști ce se întâmplă în viața celuilalt, de a fi la curent cu evenimentele din viața sa. Această dorință de a controla viața persoanei iubite prin intermediul îngrijirii este de-a dreptul manipulatoare.

Controlul sănătos și controlul obsesiv al altora este ușor de distins. Dacă sunteți util și grijuliu ca răspuns la o cerere de ajutor, acesta este principalul criteriu de adecvare a acestuia.

Persoane cu tendința de a controla excesiv

1. Persoane cu stimă de sine scăzută: controlându-i pe ceilalți și amestecându-se în viața lor, fug de teama de a fi respinși și apreciați.

2. Persoane cu o stimă de sine umflată: au tendința de a-i privi de sus și de a-i devaloriza pe ceilalți, așa că îi cocoloșesc.

3. Personalități narcisiste: Prin controlul celorlalți, își întăresc sentimentul de omnipotență și grandomanie.

4. Personalități rigide: se adaptează foarte greu la circumstanțe în schimbare rapidă, nimic nu îi sperie mai mult decât necunoscutul; controlul devine o modalitate de a evita stresul inutil.

Cum să slăbiți controlul

1. Primul pas este să o vezi și să o accepți.Gândește-te la cât de mult control ai în interiorul tău? Vă rețineți adesea, vă simțiți adesea inhibat??

2. Devino conștient de modul în care controlorul tău interior te controlează pe tine și pe cei din jurul tău. Pentru a face acest lucru, analizați pe rând fiecare domeniu al vieții dumneavoastră – familie, muncă, prieteni, finanțe etc.. Observați unde, în aceste domenii, dați dovadă de un control excesiv. Gândește-te la ce temeri sau nevoi se află în spatele dorinței de a te controla pe tine sau pe cineva apropiat ție.

3. Apoi, începeți să faceți un inventar al comportamentelor voastre de control. Determinați ce puteți influența și unde controlul este util și unde este dăunător.

4. Ceea ce este important de reținut aici este că numai ceea ce faci tu este controlabil, Reacțiile și atitudinile dumneavoastră față de oameni și evenimente. Orice altceva, inclusiv viețile altora, este dincolo de control. Deci recunoașteți dreptul altora de a trăi așa cum doresc. Nu vă gândiți că cei dragi sunt neajutorați și că, fără un impuls, planeta nu se va mai întoarce și viața se va opri. Fii responsabil doar pentru tine și pentru deciziile tale.

5. Fii de ajutor, dar mai întâi asigurați-vă că aveți cu adevărat nevoie de ea – nu încălcați limitele psihologice ale celor din jur.

6. Dacă există o dorință puternică de a deține controlul, gândiți-vă la beneficiile secundare pe care le obțineți din aceasta.Poate că, dacă îți permiți să influențezi viața altcuiva, încerci să îl faci să ți se supună. Sau îți dobândești dreptul de a te considera o victimă (eu îți dau totul și tu îmi dai…) și din această poziție acuzi și manipulezi.

7. Observați-vă pe parcursul zilei, și, de îndată ce observați că „alunecați” într-o strategie de control obișnuită, opriți-vă.

Surse:

„Eliberarea din capcana codependenței „J. ȘI B. Wanhold